D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Seară, în parc. În Expo Parc. După o zi de stat în casă, ne-am scos copiii la plimbare și la joacă, la "aer curat", cum ne place nouă să ne amăgim. O urc pe fetiță în leagănul pentru bebeluși, iar băiatul e în grija tăticului. În timp ce fata râde și se distrează zburând ba sus, ba jos, în balansoarul cam șubred, adulmec ceva care îmi amorțește nările. Doi nesimțiți, mamă și tată, erau cu lulelele în bot chiar lângă noi, la un metru, mai exact. Simt cum mi se zbârlește părul prins în coc, așa că mă abțin cu greu să nu izbucnesc, zic că hai că poate se autosesizează și ei că e un copil mic care le inspiră "borhotul" ieșit pe gură, dar nimic. Ba, mai mult, nesimțiții cu pricina se hlizesc și trag mai cu poftă din țigară, expirând în direcția propriului lor copil, de data asta, care se joacă nestingherit, obișnuit, pare-se, cu acest tratament din partea alor lui. Văzând că nu au nicio reacție să împânzească aerul și așa greu al parcului cu nicotina lor, nu am de