Raluca Nicula Blog

Ce rămâne de făcut atunci când toate visurile ni se împlinesc? Să ne făurim altele, bineînțeles. Eu, spre exemplu, când eram mică, îmi doream tare mult să devin redactor la "Adevărul". Îmi aducea unchiul de la București stiva de ziare, eu decupam pozele și le lipeam pe un caiet studențesc, după care scriam textele pe care le debitam pe moment. Eu le numeam știri, dar în realitate erau doar niște porcării, asta ca să fiu indulgentă.  A trecut timpul, numărul caietelor studențești au luat forma unor reviste wannabe, cu texte mai apropiate de adevărul jurnalistic. După ce am terminat facultatea de jurnalism și am prins ceva experiență prin redacțiile piteștene, a venit și împlinirea profesională: am devenit reporter la "Adevărul". Nu am alergat eu spre "adevăr", a venit el la mine, exact așa cum se întâmplă cu lucrurile predestinate. Cred că, după ce am ajuns la maturitate, suntem datori să luptăm pentru visurile din copilărie. Dacă țin bine minte, pe li...

Astăzi vreau să am 9 ani. Să cânt la un microfon improvizat dintr-o lanternă, să alerg pe câmpuri de nebună, să mă joc elasticul cu prietena mea cea mai bună, să desenez anotimpuri şi copii fericiţi, să fac boacăne, să fiu mustrată de bunici şi părinţi, să nu ştiu că oamenii sunt perverşi, să-mi fac temele, să învăţ o poezie de Elena Farago, să răspund la ghicitori, să mai adaug încă o plăntuţă la ierbar, să-mi fie lene să mă spăl pe dinţi dimineaţa şi pe mâini înainte de masă, să mângăi mieluţii şi căţeii, să mă joc cu puii de găină de-abia ieşiţi din ou, să le dau urzici fierte celor de curcă, să-mi fie frică de ţigan şi Bau-Bau, să mă uit la Sailor Moon, Captain Planet şi Perine, să adorm la ora 22.00, să aştept autobuzul spre şcoală, să fac genoflexiuni în recreaţia mare, împreună cu toţi copiii, să mă dau în leagăn, să simt ghiozdanul greu în spate. Şi câte ar mai fi. Viaţa e plină de activităţi la 9 ani. Şi de minuni.

Haimanale, 1852, 30 ianuarie... Se naşte un dramaturg şi un jurnalist de o valoare incontestabilă, care şi-a făcut debutul literar la vârsta de 21 de ani. Şi cum altfel, decât la o revistă umoristică, pe numele ei „Claponul”. Aici, cât şi la „Ghimpele”, Caragiale îşi va forma „stiloul” său de satiric inconfundabil. Prietenia şi stima sa pentru Eminescu, îl vor aduce la „Timpul”, pe vremea când colabora şi Ioan Slavici. Nu o să mă opresc la operele sale, pentru că sunt convinsă că sunt cunoscute de toată lumea (sau, cel puţin, aşa ar trebui). Am să vă aştern însă un paragraf la care ţin foarte mult, în care el face referire la jurnaliştii vremii (Doamne, cât de valabile sunt cuvintele acestea şi astăzi!): „Astăzi, în mare parte, presa la noi se face numai cu tineri. Aşa-numita a patra putere în stat este condusă şi reprezentată de nişte juni cărora le lipseşte şi cunoştinţa de cauză şi experienţa unei vârste mai coapte şi cultura, neapărat necesară pentru a şti a uza cu dignitate de li...

La 15 ianuarie 1850, la Botoşani, se năştea... ... Un romantic care m-a făcut să privesc stelele, lacul şi teiul cu alţi ochi... Un poet desăvârşit care m-a făcut să visez, încă de mică, la Zburătorul meu. Un jurnalist acid, plin de idei, care a spus lucrurilor pe nume, numindu-i pe ţărani „singura clasă productivă” şi îndemnând cu orice ocazie la muncă, pentru că, după cum spunea atât de frumos şi realist: „Munca e substratul la toată economia politică”. Un geniu căruia mulţi şcoliţi într-ale scrisului îi contestă valoarea. Iartă-i, sunt doar nişte „Epigoni”. Mi-am alinat copilăria cu poveştile sale, am crescut cu versurile-i romantice... Prima poezie pe care am învăţat-o în viaţa mea a fost "Somnoroase păsărele", cea mai apropiată de sufletul meu fiind însă "Noaptea". Şi...”De-or trece anii” şi lumea va uita de tine, „Floare albastră”, şi nu-ţi va mai cânta „O, rămâi”, iartă-le că li „S-a dus amorul” pentru singurul „Luceafăr”... pământean.

Astăzi, 13 ianuarie 2008, se împlinesc 50 de ani de la moartea jurnalistului, poetului şi eseistului Dan Botta. Cornul mării, cornul serii Valul bate-ncet în stâncă, Spuma-i dulce o-nfăşoară Într-o horbotă uşoară; Umbra serii de vioară Creşte-n liniştea adâncă. Privesc cerul. Se adună Zarea pură-a unui vis, O lucoare de abis Mă îmbracă. Cum răsună Cornul mării, indecis. Străluceşte în orgia Viorie de pe mare Luna palidă, în zare, Luna din Infern, soţia Sufletelor în pierzare. Ţipă-n volburi largi lăstunii, Umbra creşte ca o floare, Ca o floare-ameţitoare, Apa,-n gemetele lunii, Jos pe stâncă, albă, moare. De departe sună cornul, Cornul serii, cornul mării, Cornul surd al întristării, Cornul mării, cornul serii, Cornul jelei şi-al pierzării!