D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Trebuie să recunosc că i-am cam neglijat pe autorii români anul acesta. Și cum treceam eu zilele trecute prin Auchan, am descoperit la raionul de cărți câteva exemplare din colecția "Adevărul", la un preț de nimic, așa că m-am gândit să-mi spăl păcatele. Am pus mâna pe "Casa cu neguri", de Theodor Constantin, un scriitor pe care nu-l mai citisem niciodată. A fost o reală plăcere să redescopăr scriitura românească, plină de expresii neaoșe și de frumusețea peisajelor autohtone. "Casa cu neguri" mi-a plăcut de la primele pagini, pentru că, după părerea mea, chiar primele capitole sunt și cele mai bune. Intriga e destul de incitantă: un bărbat este împușcat pe strada Fregatelor din Brăila și este luat pe sus de servitorii dintr-o casă din apropiere. Când se trezește, victima, Mihu Domnaru, face cunoștință cu membri unei familii ciudate: cu cele două surori gemene (Lidi și Dromy), cu mama lor și cu unchiul Adrian - doctorul care-l îngrijește și-l ...