Raluca Nicula Blog

Odată, ni s-a dat o planetă, cum alta nu s-a mai găsit în Univers nici după milioane de ani de atunci. O planetă cu oceane limpezi, în care se zbenguiau creaturi stranii cu forme și culori uimitoare, o planetă cu păduri întinse asemeni unor furnale imense ce înghit dioxid de carbon și varsă viață, o planetă cu munți ca niște zei ce veghează la liniștea și bunăstarea pământului, o planetă cu câmpii verzi ca mușchiul crud ce răzbește spre miazănoapte, o planetă cu râuri, pârâuri, dealuri rotunjoare, mări și lacuri, ca niște ochi ai divinității, o planetă ca un Rai, ca o rugăciune în sânul Spațiului și Timpului. Și apoi am apărut noi, oamenii. Și-am înecat cerul în fum și pământul în sânge! Și-am pierdut legătura cu Cosmosul. Ni s-a părut că pământul e prea rece, prea ud, prea fierbinte, prea ostil și ne-am pus bocanci să-l călcăm în picioare. Am pus între el și noi: betoane, plastic, cărămizi de indiferență, nepăsare și sfidare. Și apoi am început să ne văităm că nu ne mai simțim copi...

  foto: www.primariapitesti.ro   Domnule primar (Doamne ajută să nu te numești Ionică sau Pendiuc!),   Iată că au trecut și aceste alegeri și vă vedeți acum în situația de a trece la treabă. Luați-vă în primire biroul luxos, angajați-vă o nouă secretară, dați de știre la presă care sunt primele obiective pe care le veți bifa încă din primul an, și gata! Doamne ajută!   Sper că știți în ce v-ați băgat!... Ați ajuns șef al unui oraș care a fost condus încet și sigur către dezastru. Uitați-vă în jur, cu atenție, și remarcați nepăsarea, amatorismul și nesimțirea cu care a fost tratat cetățeanul Piteștiului, mai ales în ultimii ani (dar i-a mai și plăcut cetățeanului, ce-i drept, din moment ce a mai votat o dată și încă o dată aceeași conducere impertinentă).    Domnule primar, nu sunt locuri de muncă în municipiul acesta bogat; singurele companii care angajează masiv sunt hipermarketurile, croitoriile și cablajele, care, oferind salar...

Cică este cartea-fenomen a momentului, recomandată de psihologi și terapeuți pentru un somn liniștit al copilului... Încă de la început am fost sceptică în privința ei, dar am cumpărat-o din curiozitate (e netul plin de ea) și pentru că am găsit-o la un preț foarte mic pe elefant.ro. Conform autorului Carl-Johan Forssen Ehrlin: "Această carte este echivalentul verbal al legănatului, în brațe sau în pătuț. Mi-am propus să-i ajut pe copii să se relaxeze, să devină parte din poveste și să adoarmă mai repede". Pare-se, cartea de față ar trebui să fie un fel de hocus-pocus, Moș Ene și Zâna Măseluță, 3 în 1. Ei bine, nu e. Am reușit să le citesc copiilor mei doar o mică parte din ea și pe lângă faptul că m-a plictisit pe mine teribil, nu le-a provocat piticilor nici măcar un căscat (și credeți-mă, am talent de cititor-povestitor). Pe scurt, este vorba despre un iepuraș care nu putea să adoarmă și a plecat într-o călătorie împreună cu mama sa spre Moș Ene, care să-l a...

Am asistat zilele acestea la o adevărată tragedie, respectiv moartea unor tineri și rănirea gravă a altora în urma izbucnirii unui incendiu la clubul Colectiv din București. Ca o reacție pur umană și dezinteresată, sute de oameni au luat cu asalt centrele de transfuzie pentru a dona sânge și a-i ajuta astfel pe semenii lor aflați în nevoie. Medicii, asistentele, pompierii au făcut și ei un efort supraomenesc, intervenind necondiționat. În tot acest timp, ce face Biserica Ortodoxă Română? Îndeamnă la rugăciune pentru sufletele "celor adormiți"! Nimic rău până acum, dar, la drept vorbind, ați auzit cumva că vreun preot își donează BMW-ul pentru cei vii care au atâta nevoie? Sau că un altul donează profitul pe o zi din parohie pentru a ajuta victimele/rudele vreunui năpăstuit? Dar nefericitul Preafericit ce binefaceri va face el în cazul "Colectiv"?  Nu-i problemă, ne-am obișnuit cu atitudinea asta ignorantă a multora dintre trimișii lui Dumnezeu pe pământ . Und...

Eu am crescut la ţară. Niciodată nu mi-a fost ruşine cu originile mele, din contră, de foarte multe ori am considerat că ele reprezintă un mare avantaj. Când îmi aduc aminte ce frumos mă jucam atunci când eram copil, mă cuprinde nostalgia mai ceva ca pe Creangă. Stăteam de dimineaţa până seara afară şi, împreună cu ceilalţi copii, desenam şotroane, zăpăceam un elastic, ne aprovizionam "magazinele" cu legume şi fructe, alergam pe dealuri, făceam pe profesorii, dădeam spectacole în prezenţa părinţilor şi bunicilor... Ce să mai... Copilăria ideală. Acum, în parcarea de la bloc, strigătele copiilor au amuţit. Nimeni nu mai joacă fotbal până îşi rupe adidaşii buni, nimeni nu se mai aude ţipând: "Cine nu e gata, îl iau cu lopata".  În ziua de azi, copiii se distrează la mall, în aer închis, sub nasul părinţilor care îşi beau cafelele şi cred că le respectă micuţilor copilăria. Joaca a devenit ceva organizat, care nu mai are nimic în comun cu nebunia frumoasă a primilor...

Ce rămâne de făcut atunci când toate visurile ni se împlinesc? Să ne făurim altele, bineînțeles. Eu, spre exemplu, când eram mică, îmi doream tare mult să devin redactor la "Adevărul". Îmi aducea unchiul de la București stiva de ziare, eu decupam pozele și le lipeam pe un caiet studențesc, după care scriam textele pe care le debitam pe moment. Eu le numeam știri, dar în realitate erau doar niște porcării, asta ca să fiu indulgentă.  A trecut timpul, numărul caietelor studențești au luat forma unor reviste wannabe, cu texte mai apropiate de adevărul jurnalistic. După ce am terminat facultatea de jurnalism și am prins ceva experiență prin redacțiile piteștene, a venit și împlinirea profesională: am devenit reporter la "Adevărul". Nu am alergat eu spre "adevăr", a venit el la mine, exact așa cum se întâmplă cu lucrurile predestinate. Cred că, după ce am ajuns la maturitate, suntem datori să luptăm pentru visurile din copilărie. Dacă țin bine minte, pe li...

Să fii soţie în ziua de azi nu mai e atât de greu pe cât era pe vremuri. Acum, avem maşini care spală, calcă, chiar gătesc în locul nostru. Mi-a venit ideea într-o zi de sărbătoare, când, liberă fiind, m-am gândit să spăl rufe. Eram aşa pe gânduri: o fii păcat să spăl? Dar, de fapt, eu nu spăl. Eu doar bag rufele în maşină, le scot şi apoi le întind. E păcatul maşinii, că doar nu fac mare lucru eu că apăs pe un buton... În cele din urmă, mi s-a făcut milă de sufletul ei şi am abandonat ideea. Nu de alta, dar ce va face biata de ea atunci când, odată ajunsă la judecată, laolaltă cu celelalte Bosch-uri, Whirlpool-uri, Beko-uri, Zanussi-uri, Indesit-uri etc., va fi nevoită să răspundă la întrebarea Domnului: "De ce ai spălat în zi de Cruce Roşie?". Cu spălatul am lămurit-o. Degeaba mă laud eu că fac treaba asta, când de fapt, n-o fac, ce mai încolo şi încoace. Nici măcar de călcat nu se mai calcă atât de greu. Dacă înainte o soţie pierdea o grămadă de timp şi îşi tocea tot atâţi...

Suntem înnebuniţi să-i judecăm pe ceilalţi. Dacă nu râdem puţin de cum arată, dacă nu blamăm actele lor voluntare sau involuntare, dacă nu ne dăm mai deştepţi, mai buni, mai, mai, nu ne simţim bine. Cât de ipocriţi pot fi oamenii! S-a sinucis Mădălina Manole (a câta persoană sunt care scrie despre asta?)! "De ce s-a sinucis? Doar avea un copil, era frumoasă, avea un soţ bun, era cunoscută, era apreciată, era bogată. A ales iadul!" se grăbesc toţi să-şi dea cu părerea. Dacă tot suntem noi, ceilalţi, atât de luminaţi şi de cerebrali, de ce nu ne folosim resursele pentru a ne îmbunătăţi propriile vieţi, nu pentru a-i analiza pe ceilalţi? Oare când o să ne intre în cap că pe buletinul niciunuia dintre noi nu scrie "Dumnezeu"?

Pe zi ce trece mă conving: ţara asta se goleşte de speranţe. Am vorbit cu cei doi elevi de la Colegiul IC Brătianu care au luat bacul cu media 10. Ghiciţi ce?! Ambii vor să plece din ţară, după ce vor termina Universitatea de Medicină pentru care se pregătesc acum. Ce păcat! Ni se duc tinerii cu minţi sclipitoare. Îi atrage sistemul sanitar din afara graniţelor. Şi cine îi poate învinui? Eu în niciun caz. Aici ce le putem promite? Că vor "trăi bine"? În ţara în care trăiesc bine doar şmecherii (cu mici excepţii), nu pot să le doresc altceva lui Florentin şi Ralucăi decât: "Drum bun. Sper ca ţara asta să fie vreodată demnă de voi!".

Ca niciodată! Să particip eu la Simfonie şi să nu simt nevoia de a căra după mine aparatul foto şi a imortaliza câte ceva demn de mediatizare. Neah! O simfonie fără vlagă. Eu aşa am perceput ediţia din acest an a marii sărbători piteştene. Anul ăsta Simfonia a fost insipidă şi incoloră (de inodor nu poate fi problema, atâta timp cât şi acum mai am în nări mirosul de mici). Nu tu lalele în Piteşti, decât câteva ameţite pe te-miri-unde, nu tu parfum de sărbătoare cu fast, nu tu farmec. Mă întreb oare cum s-or fi simţit participanţii? S-au delectat simţurile lor cu ceva încântător? Mă îndoiesc tare! Revenind la lalele. Voi chiar credeţi că oraşul ăsta trebuie să mai stea sub semnul lor, atâta timp cât de la an la an se răresc o dată cu spaţiile verzi? Cum se poate numi un municipiu "Oraşul lalelelor", din moment ce singurele lalele sunt plantate în faţa Primăriei şi în câteva locuri unde aproape că trec neobservate? De ce să nu ne reprofilăm? Hai să facem o Simfonie în care să n...

sursă foto Fenomene paranormale se mai întâmplă prin Piteştiul ăsta cel plin de evenimente. După ce municipalitatea a hotărât să marcheze locul (nu teritoriul) fostei biserici Sfântul Nicolae cu ceas, minunea kitchsoasă n-a durat decât un pic. Acum, dacă treceţi prin zonă, n-o să mai vedeţi macheta cea cu turle de forma mămăligilor. Totul a dispărut. Să fie asta pentru că primarul şi-o fi dat seama că în loc să readucă în atenţie fostul monument, mai rău îi face de râs amintirea? Sau s-o fi gândit că înălţimea machetei o egalează pe cea a... Bocului? Oricum ar fi, e bine că nu mai e! Sau poate participă la emisiunea aia, Pimp my... kitsch! Doamne ajută!

... bine aţi venit la conferinţa de presă a Partidului Jos Prostia! Cine suntem noi? Suntem nişte tineri care am votat la prezidenţialele din 2009, dar care n-am avut câştig de cauză în faţa maşinăriilor de vot animate de mecanismul pur românesc al furtişagului, al brichetelor şi al găleţilor. Am asistat la un adevărat circ atât pe stradă, unde am văzut mai multe panouri cu antireclame decât fire de iarbă, cât şi la televizor, unde unii jurnalişti s-au dat cu marinarul pe faţă, uitând de principiile echidistanţei şi ale obiectivităţii. Tot noi suntem aceia care nu mai dăm un ban pe facultăţile româneşti, care au devenit în cele mai multe cazuri doar o bandă rulantă de livrat diplome. Tot noi vedem că preşedintele nostru se transformă pe zi ce trece într-un dictator şi nimeni nu are ce face, că românii sunt prostiţi pe faţă şi prin spate, că industria este extraproductivă, dar lipseşte cu desăvârşire, în sfârşit, că România devine o mare piaţă de desfacere... şi atât. Dacă şi voi aveţi ...

Nu ştiu de ce ne mai mirăm, fraţilor, că prin şcoli se bat profesorii cu profesorii, profesorii cu elevii, profesorii cu poliţiştii. Într-o ţară în care însuşi Zeus îi aplică una bucată în faţă unui copil şi e absolvit de vină, ce pretenţii să avem de la muritorii de rând? Eu zic totuşi că palmele astea au fost făcute în Photoshop şi apoi mişcate în Adobe Premier cu pixelul albastru.

E clar! România a ieşit din criză, toate sunt bune şi frumoase, presa nu mai are ce să scrie. Nu, păi altfel n-am cum să-mi explic de ce naiba peste tot se vorbeşte despre flăcări violet şi atacuri energetice. Chiar aşa au fost epuizate toate subiectele serioase şi pertinente? (Nu că până acum le-am fi găsit în ziare). Constat cu stupoare că ne-am transformat într-o ţară mov, unde oamenii sunt mov (ăia albaştrii din "Avatar" sunt mici copii pe lângă noi), hainele sunt mov, politica e mov. Pentru mine violetul a devenit violent!!! Mă întreb şi eu aşa: de atacuri energetice ne ferim purtând mov, dar de prostie...?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg...

Ce se va întâmpla cu învăţământul românesc, fraţilor? Dacă prin 2008 nu-i înţelegeam pe profesorii care cereau salarii mai mari şi ieşeau în stradă pentru a-şi cere drepturile, acum, sincer, mă încearcă un sentiment de milă când privesc tot ceea ce li se întâmplă. Mai pot fi umiliţi oamenii ăştia mult? Cât mai suportă? După ce politicienii s-au jucat de-a majorarea lefurilor în campanie (ba le dăm, ba nu le dăm), acum Guvernul a ajuns să elimine 15 000 de posturi, principalii vizaţi fiind suplinitorii. Adică tinerii. Că după băncile facultăţii nu poţi sări într-un confortabil post de profesor cu gradul I. Se vor desfiinţa bibliotecile şcolare, iar elevii îşi vor toci coatele (vezi să nu!) în cele judeţene, adică acolo unde vor trebui să cotizeze şi astfel să umfle şi cu această ocazie buzunarele Statului. În altă ordine de idei, vor dispărea pare-se profesorii de religie. Trist! Locul lor va fi luat de preoţi (vă daţi seama ce cursuri se vor face mai ales la oraş unde parohul trebuie s...

IADUL ALB MAI ŢINE TREI ZILE! Asta am citit azi într-un ziar şi din nou m-am minunat! Evident, aluzia nefericită a titlului făcea referire la zăpadă. Da, suntem blestemaţi, bieţii de noi, să mai suportăm până marţi teroarea ninsorii din decembrie! Voi vă daţi seama cât de nenorocită a devenit rasa umană? Cum o mai putea Dumnezeu să ne suporte? Sunt nevoită să revin asupra acestui subiect, că nu mai ţine. A nins! A nins din nou! S-a încăpăţânat să ningă iar! (Ce tupeu, voi realizaţi?) Autorităţile s-au văzut puse, în cele mai multe judeţe, în faţa unui paradox: DESZĂPEZIREA (... the final frontier, you know...). Adică, bani pentru asta au fost alocaţi destui pe hârtie, chiar "foarte destui", ca să zic aşea. Şi totuşi, ce nu merge? Păi... nimic, că doar trăim în ţara asta, mama ei!, pardon, mama lor! Şi atunci când ele, treburilii, nu merge că nu vrea muşchii lor, ce se poate face altceva decât da vina pe... zăpadă, săraca, pentru că s-a încăpăţânat să cadă taman în vara lu...

...potrivit cu profilul românului obişnuit: absolvent de studii primare, partizan al curentului guţo-salamist, vajnic utilizator al stereotipurilor: "ţigan împuţit", "păsărică", "găozar", membru al ONG-ului "Pumnii mei minte nu are". A, şi nu în ultimul rând, adept al motto-ului: "Să trăiţi bine, doar voi cei care este cu mine". Aşa să nu le ajute Dumnezeu!

Stânga unu, dreapta doi...

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?