Raluca Nicula Blog

Când văd oameni trecând prin foc pentru a salva oameni, când văd cozi la centrele de transfuzii, când văd compasiune, iubire, dăruire, mobilizare, îmi dau seama că încă mai avem o speranță. Da, printre noi încă mai trăiesc Oameni. Oameni frumoși, oameni luminoși, oameni supraoameni. Lor trebuie să le mulțumim că sunt lumina noastră în întunericul lumii. Ei ne călăuzesc prin furtună ținând aprins felinarul din inima lor.  Respect!

Ce simte o mamă când puiul ei își ia zborul? L-ar mai strânge o dată și încă o dată în brațe, i-ar mai așeza bluzița și ghiozdănelul a mia oară, l-ar mai pupăci, l-ar mai  drăgălăși. Sub masca ei de-o calmitate ieșită din comun, se află însă un chip brăzdat de lacrimi, o inimă străpunsă de nesiguranță și o minte chinuită de cel puțin o mie de întrebări. Așa suntem noi mamele (sau cel puțin cele care-mi seamănă), am vrea să transformăm lumea asta într-un cuib imens, așijderea celui de acasă, în care puii noștri să fie iubiți, fericiți și veșnic în siguranță. Și totuși, viața ne învață și pe cei mari, dar și pe cei mici, că mai devreme sau mai târziu va trebui să ne luăm zborul. Face parte din condiția omului să zboare fără aripi. Cum? N-ați văzut oameni zburând? Eu îi văd tot timpul. Oamenii care zboară sunt cei care transformă lumea din jurul lor în lumină doar cu un zâmbet, care se ridică fără să-și ia avânt. Aripile lor nu sunt sudate de trunchi, aripile lor sunt în suflet. ...

Ce Abracadabra? Ce Hocus Pocus? O singură formulă e cu adevărat magică și funcționează 100%. Doar o singură combinație de cuvinte transformă norii în flori de soare și ploaia în culori. O guriță atât de mică știe să deschidă, cu candoarea ei minunată, cele mai ferecate porți și să alunge întunericul din grădina minții la fel de ușor cum ar sufla într-o păpădie. "Te iubesc, mami!" e acel moment când inima ta urcă pe un nor de pluș și se lasă răsfățată de muzica îngerilor, în timp ce, din neant, picură peste ea petale de mătase. Și eu te iubesc, copilul meu frumos și, de când te-ai născut, tot încerc să găsesc răspunsul la întrebarea: Ce însemni tu pentru mine? Tu ești perechea mea de ochelari, prin care văd doar minunile lumii. Tu ești răsăritul, tu ești toată mierea și tot nectarul de pe pământ!  

Revin la gândul că această criză din care nu mai ieşim are şi părţile ei foarte bune. Eu le văd. Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute, un preot, şi-mi spunea că banii au început să acapereze totul în viaţa noastră, să fie mai importanţi decât părinţii, copiii, fraţii noştri. Nimic mai adevărat şi mai trist. Nu luăm cu noi în mormânt banii din bănci, casele luxoase şi maşinile de fitze, de asta e conştient oricine. Şi atunci de ce atâta stres şi nebunie pentru nişte hârtii? Şi totuşi, nu v-am enumerat părţile bune ale crizei. Nici nu o voi face. Reflectaţi şi veţi vedea că sunt destule, majoritatea fiind satisfacţii spirituale. Nu e aşa că vă simţiţi sufletul mai liber şi mai înalt atunci când portofelul e mai gol?

Blestemul Avatar mă bântuie. Cine m-a pus pe mine să văd un film atât de bun, în comparaţie cu care celelalte pălesc acum pe capete? M-am dus într-una din zilele trecute la Cinemacity să văd un film al cărui trailer rula de ceva timp în deschiderea 3d-urilor, şi anume "Old dogs". Ca orice trailer care se respectă, a surprins faze super tari din producţia cu pricina. Singurele, de fapt! Pentru că în tot filmul nu găseşti altă scenă care să merite efortul de a te deplasa până la cinema. Şi distribuţia părea atât de tentantă: John Travolta şi Robin Williams! Dar dacă nu aveţi o alternativă mai reuşită de a vă amuza copiii, luaţi-i totuşi de mână şi duceţi-i să vadă "Vechi tovarăşi". Lor le va plăcea, cu siguranţă.

Ieri a fulguit şi în Piteşti. Azi însă plouă. Cine spune că după iarnă nu vine toamnă?

* Înfiinţăm clubul bloggerilor, trebuie să înfiinţăm şi blogul clubului bloggerilor . Fain, nu? * Mâine seară vreau să merg la Filarmonică, să aud cum sună vioara lui Enescu ... că pe a lui Stradivarius am ascultat-o * Am descoperit http://www.watch-series.com/ şi m-am reapucat să văd Baywatch ... dar parcă nu-l mai văd cu aceiaşi ochi. Mamă, cum a evoluat cinematografia americană, acum numai efecte speciale şi scenarii încâlcite. * Mă apuc astă-seară să citesc (sau cel puţin aşa sper, asta dacă somnul nu are alte planuri cu mine înainte) " Plopii din Berlin " - Anne B. Ragde, carte răsplătită cu premiul Riksmal ne mai vedem, ne mai citim!