Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Plouă în miezul iernii

Plouă în miezul iernii... Nu, nu e un vers din Bacovia, e o realitate care mă pune pe gânduri.
Cărui fapt se datorează modificările climatice din ultimii ani? Nu am să fac o lecţie de ecologie, că nu mă prea pricep (deşi sunt specializată şi pe „Protecţia mediului”). Dar nu pot să nu-mi pun şi eu, ca şi restul, o întrebare întrebătoare: Este poluarea de vină pentru încălzirea globală pe care o parcurgem?
Că unii cercetători zic da, alţii nu. Dacă ei nu ştiu, atunci cine? E clar! Dumnezeu. Şi atunci îmi pun iar altă chestiune (mamă ce confuză sunt azi!): dacă aceşti oameni de ştiinţă nu pot închista într-o categorie anume şi nu pot deduce cauzele unui eveniment (fenomen) din prezent, cum îşi dau cu părerea atât de senin despre trecut şi viitor?
Totuşi plouă... şi plouă a toamnă tristă. Cred că s-au înmulţit răutăţile în oameni. Asta e cauza principală a precipitaţiilor „nepotrivite pentru această perioadă” (formulă stereotip arhirostită pe buzele meteorologilor).
Şi pentru a face haz de necaz, cum îi stă bine românului, vă recomand pe vremea asta tristă să staţi în casă şi să vă uitaţi la „Ice age” I şi II. Animaţii comice în care personajele privesc optimist încălzirea globală. Oare noi avem suficiente motive să facem la fel?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D