D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Ce aş mai putea spune eu despre J.M.G. Le Clezio şi să nu fie cunoscut? Faptul că anul trecut a luat premiul Nobel pentru Literatură spune totul. S-a născut în aprilie 1940, a scris peste 40 de romane, povestiri, nuvele şi eseuri. A început să scrie la vârsta la care alţii de-abia se deprindeau cu literele: 7 ani. „Urania” te fascinează încă de la început. Un băieţel francez construieşte, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial o lume a sa, pură şi încântătoare, pentru a se refugia de relele care-l înconjurau. Timpul trece şi Daniel Silitoe devine geograf. Meseria îi îndrumă paşii către Emporio, o lume a cercetătorilor, un fel de cetate a antropologilor, istoricilor şi bancherilor. Însă nu acest loc îl va marca ci un ţinut apropiat, a cărei legendă o află de la Raphael, unul dintre locuitorii de la Campos. Campos : un loc în care cei câţiva băştinaşi sunt foarte apropiaţi de natură. Nu au şcoală şi nici nu simt nevoia, pentru că întemeietorul acestui sat, Anthony Martin, zis Ja...