D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Repede-repejor, între două file de carte genială, să vă spun ce-am mai făcut, ce-am mai păţit. Păi, în primul rând, cea mai veche dintre noutăţi este că nu mai lucrez în televiziune , m-am reprofilat. Aşa că, dacă vreţi să mai citiţi una-alta, mă găsiţi pe aici. Nu pot să nu constat, cu zâmbetul unui om trecut prin viaţă, cât de uşor şi firesc se împlinesc unele vise din copilărie. Ţin minte cum, la ţară fiind, rudele şi prietenele de la oraş îmi aduceau ziare şi reviste fel de fel. Eu le citeam fascinată şi-mi doream din tot sufletul să ajung să "scriu şi eu la gazetă". Nu de puţine ori decupam poze şi le lipeam pe filele caietelor studenţeşti. Alături, ţeseam un text micuţ şi, de fiecare dată, nu uitam să mă semnez: Raluca Marin. Ăsta a fost primul pas spre jurnalism, nu lucrul la revista şcolii mele generale, aşa cum cred toţi cei apropiaţi. După ce am ajuns să cunosc îndeaproape această meserie, cu frumuseţile şi neplăcerile de zi cu zi, nu pot să nu remarc: am ales ceea