D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Ce ai face dacă viața ta ți-ar da o " temă": s-o trăiești pe un peron al unei gări părăsite? Te-ai transforma într-un sfânt sau într-un șobolan? Ai fi o cobră sau un îmblânzitor? O victimă sau un călău? Cum ai suporta vijeliile, mlaștina împuțită din apropiere, ceasul care nu mai arată ora, telefonul care nu mai are fir? Praful? Liniștea? Dar mai ales ce ai face cu gândurile tale? După ce am terminat de citit această carte, am reflectat. Mult! Pentru că acesta este unul dintre meritele cele mai mari ale literaturii lui Paler: că te face să te privești pe dinăuntru, să te lupți cu demonii tăi, să te gândești cine ești! "Viața pe un peron", apărută în 1981, ne vorbește atât de franc despre... noi. Personajul principal nu este Profesorul, nici Eleonora, cei doi care-și țin de urât în așteptarea unui tren care nu mai vine. Suntem noi, cititorii, care ne descoperim pe parcursul cărții așa cum suntem de fapt: goi de secrete, plini de angoase și de așteptăr...