Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ereditate

Aţi privit vreodată ceva mai frumos decât un răsărit? Eu, nu!
Nu degeaba Soarele a fost considerat dintotdeauna un zeu. Pentru mine el este metafora vieţii. Răsăritul lui e (re)naşterea unei speranţe, e simbolul unui nou început. Apusul închide în întunericul său colorat o iluzie, o părere, o tragedie, un extaz. Lipsa lui parţială (totală), pentru câteva secunde (eclipsă), provoacă haos; simţim că ne sufocăm, că ne pierdem rostul, identitatea de cetăţeni ai Universului şi ai vieţii. Ne învârtim în jurul său. Atât ca Planetă, cât şi ca oameni de rând. El e centrul nostru, fratele nostru mai mare (fiind o parte a creaţiei divine), de la el avem energie. Îl simţim aproape, ştim că ne veghează, dar nu-l putem vedea, în toată splendoarea sa, cu ochiul liber. Datorită lui zvâcneşte seva în plante, în animale şi în noi! Soarele e bunătate, e viaţă, Centru, optimism, e culoare, lumină, căldură. Iată ce bine a conservat (milioane de ani la rând), în nucleul său, genele Tatălui!

Comentarii

Anamaria a spus…
Pacat k un simplu astru atat de frumos,poate face rau,dar in acelasi timp e un bine!Lumina si caldura lui ne aduce in fiecare zi un zambet pe buze!El e unul dintre putinele astre neatinse de mana umana si uite k naturaletea lui e cea care ne atrage!

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...