Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ereditate

Aţi privit vreodată ceva mai frumos decât un răsărit? Eu, nu!
Nu degeaba Soarele a fost considerat dintotdeauna un zeu. Pentru mine el este metafora vieţii. Răsăritul lui e (re)naşterea unei speranţe, e simbolul unui nou început. Apusul închide în întunericul său colorat o iluzie, o părere, o tragedie, un extaz. Lipsa lui parţială (totală), pentru câteva secunde (eclipsă), provoacă haos; simţim că ne sufocăm, că ne pierdem rostul, identitatea de cetăţeni ai Universului şi ai vieţii. Ne învârtim în jurul său. Atât ca Planetă, cât şi ca oameni de rând. El e centrul nostru, fratele nostru mai mare (fiind o parte a creaţiei divine), de la el avem energie. Îl simţim aproape, ştim că ne veghează, dar nu-l putem vedea, în toată splendoarea sa, cu ochiul liber. Datorită lui zvâcneşte seva în plante, în animale şi în noi! Soarele e bunătate, e viaţă, Centru, optimism, e culoare, lumină, căldură. Iată ce bine a conservat (milioane de ani la rând), în nucleul său, genele Tatălui!

Comentarii

Anamaria a spus…
Pacat k un simplu astru atat de frumos,poate face rau,dar in acelasi timp e un bine!Lumina si caldura lui ne aduce in fiecare zi un zambet pe buze!El e unul dintre putinele astre neatinse de mana umana si uite k naturaletea lui e cea care ne atrage!

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D