Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Când, pentru cine şi de ce să ne deschidem sufletul

Când? Tot timpul.
Pentru cine? Pentru Dumnezeu şi pentru toţi cei din jur.
De ce? Ca să oferim şi să primim dragoste.
Şi cum altfel ne putem bucura pe lumea aceasta, dacă nu inspirând dragostea? Cred că nu-i iz mai fermecător decât cel al împlinirii în amor. Şi nu putem să ne bucurăm la maximum de această fântână nesecată de fericire, dacă nu ne purtăm inima deschisă. Să fim dispuşi oricând să oferim frânturi de suflet celor din jurul nostru, pentru că ni se va răspunde cu aceeaşi monedă, chiar dacă nu întotdeauna!
Mulţi spun, după ce au suferit în iubire, că nu-şi vor mai deschide inima aşa curând pentru cineva. Din contră, cred că dacă eşti dispus să oferi instant bucurie din bucuria ta, tristeţe din tristeţea ta, vei fi răsplătit. Sinceritatea cu care o faci nu va rămâne nici ea nerecompensată. La fel şi buna intenţie.
Chiar dacă suferim sau suntem fericiţi (alternanţa stărilor e oricum relativă), trebuie să avem sufletul deschis. Atât pentru a ne vindeca de suferinţă, cât şi pentru a emana fericire şi împlinire pentru cei din jur, materializate într-un paradis de vorbe bune şi optimism.

Comentarii

Anamaria a spus…
Dragostea se ofera neconditionat!Nu ar trebui sa astepti nimic in schimb,dar din nefericire prin simplul motiv ca suntem oameni reusim sa cersim iubire fara sa ne dam seama de acest lucru cu toate astea ai dreptate trebuie sa invatam sa daruim.....

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D