Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

O bibliotecă, o colivă, o lumânare

Ce se va întâmpla cu învăţământul românesc, fraţilor?
Dacă prin 2008 nu-i înţelegeam pe profesorii care cereau salarii mai mari şi ieşeau în stradă pentru a-şi cere drepturile, acum, sincer, mă încearcă un sentiment de milă când privesc tot ceea ce li se întâmplă. Mai pot fi umiliţi oamenii ăştia mult? Cât mai suportă? După ce politicienii s-au jucat de-a majorarea lefurilor în campanie (ba le dăm, ba nu le dăm), acum Guvernul a ajuns să elimine 15 000 de posturi, principalii vizaţi fiind suplinitorii. Adică tinerii. Că după băncile facultăţii nu poţi sări într-un confortabil post de profesor cu gradul I. Se vor desfiinţa bibliotecile şcolare, iar elevii îşi vor toci coatele (vezi să nu!) în cele judeţene, adică acolo unde vor trebui să cotizeze şi astfel să umfle şi cu această ocazie buzunarele Statului. În altă ordine de idei, vor dispărea pare-se profesorii de religie. Trist! Locul lor va fi luat de preoţi (vă daţi seama ce cursuri se vor face mai ales la oraş unde parohul trebuie să oficieze în fiecare dimineaţă Sfânta Liturghie) - aţi putea spune că o soluţie ar fi plasarea orelor după-amiaza şi seara - păi nu, că între timp mai apar o cununie, un botez, o înmormântare...
În concluzie, tot ceea ce ar putea face preoţii la orele de religie ar fi să cânte "Veşnica pomenire" învăţământului românesc! Coliva e făcută demult.

Comentarii

Irina Matei a spus…
Este foarte trist ce se intampla si se pare ca atunci cand se iau masuri"de criza" primii vizati sunt cei din invatamant.De ce?Pentru ca ei nu pot face decat o greva si pe cei din Parlament nu ii sensibilizeaza.
Daca fac greva magistrastii in schimb,sar toti ca arsi,ca fara alianta cu justitia nu mai pot fura in liniste!
Alina a spus…
Nu fac nici greva in mod serios si stii de ce? Pentru ca oricat ai fi de suparat pe guvernanti grija fata de copiii pe care trebuie sa ii educi nu te lasa. Te gandesti cate ore se pierd, cat de greu le va fi apoi sa recupereze... si astea nu-s vorbe goale cu poate le par unora. E din propria experienta.
Geocer a spus…
"Ce sa facem, e criza !" Asta e eterna scuza a guvernantilor !

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg