D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Sunt mai apropiată ca niciodată de poezie, acest suflet nemuritor care zboară calm şi dulce prin şi printre noi, muritorii. Şi da, o iubesc pe Constanţa Buzea, pentru că a prins acest suflet, l-a şlefuit şi i-a redat libertatea.
Coline
Cu clasic dor vin la coline,
Acolo unde nu sunt ruine,
Unde se-ngînă umbra cu sine.
Mă duc sperînd, n-am plecat încă,
Mă sfârşeşte o moară adîncă,
E ca o boală partea mea stîngă,
E ca piatra ce se mănîncă
Numai de vînt şi de nimica,
Numai de starea soră cu frica.
Înmormîntată acolo plînge
Seaca mea fire, ană subţire,
Sfîntă ca iarba unde mă-nchin.
Nu sunt de vină că nu mai vin.
Din volumul "Coline", 1970
După aceste versuri, mă întreb retoric, "Cine a spus că Dumnezeu nu a avut şi o fiică?... - Poezia!"
Comentarii