Da, eu la cules de mere, pentru că dacă nu ştiaţi sunt o ţărăncuţă şi nu mi-e ruşine să recunosc. Încă de mică mi-am ajutat părinţii la treburi, iar culesul merelor era pentru mine o plăcere. Şi încă mai e. Oraşul m-a cizelat, dar nu mi-a şters unele obiceiuri întipărite în minte şi suflet de copilăria mea frumoasă. Când eram mică, îmi permiteam luxul de a sta în mijlocul naturii şi a asista la spectacolul firesc: unul plin de culoare, de calm, de frumuseţe. Cântam, alergam, respiram copacii cu toată verdeaţa lor şi iarba proaspăt cosită. Era minunat. Nu m-am mai întâlnit de atunci cu acest sentiment de libertate absolută. Totul s-a pierdut o dată cu instalarea la oraş. Mi-am trădat sătucul, dar ştiu că odată şi odată am să-l recuperez. Atunci nu-i voi mai picura dragostea mea cu porţia ci o să-i ofer întreaga fiinţă. Pentru că voi fi parte din el.
Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m
Comentarii