D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Nu am înţeles niciodată de ce presa nu rămâne până la finele unui eveniment. Să fie timpul reporterilor chiar atât de scurt şi subiectele chiar atât de multe, încât nu mai pot face faţă, săracii? Eu cred că mai e vorba şi de comoditate aici, o comoditate compensată de lipsa cafelei şi a fursecului.
Rezultă un material superficial, care de multe ori numai jurnalistic nu este. Mă gândesc că, în primul rând, nu e corect faţă de ei înşişi şi apoi faţă de cititori, care, în felul acesta sunt crunt induşi în eroare. Scuzaţi-mă, dragii mei, aş prefera să rămân şi să scriu temeinic în agendă, să miros realitatea şi să o inserez cât mai corect în colţul de pagină care-mi este rezervat, decât să mă perind prin mai multe locuri, dar să-mi mint în felul acesta, în mod repetat şi cu o neruşinare evidentă, cititorii.
Nu spun lucrurile astea „din auzite”. Recent, am luat parte la un eveniment, despre care am relatat în publicaţia mea de suflet, la care (cum e şi firesc) au mai participat şi alţi exponenţi ai presei. Din curiozitate, am aruncat în ziua următoare un ochi într-un cotidian pentru a vedea cum un jurnalist care stă 10 minute „la faţa locului” abordează şi redă esenţa temei, mai bine zis, pentru cunoscători, care este unghiul său de abordare. Evident, rezultatul nu m-a mirat absolut deloc. Pe lângă faptul că materialul a fost subiectiv, irelevant şi incomplet, mai abunda şi în neadevăruri. De exemplu unele vorbe erau puse în gura altor subiecţi, iar evenimentul era prezentat sub forma unor piese care aparţineau cel puţin la două puzzle-uri.
Concluzia mea: dacă voi face vreodată aşa ceva, împuşcaţi-mă în orgoliu şi cereţi-mi demisia pe loc. Aveţi dreptul acesta, în calitate de cititori!
Rezultă un material superficial, care de multe ori numai jurnalistic nu este. Mă gândesc că, în primul rând, nu e corect faţă de ei înşişi şi apoi faţă de cititori, care, în felul acesta sunt crunt induşi în eroare. Scuzaţi-mă, dragii mei, aş prefera să rămân şi să scriu temeinic în agendă, să miros realitatea şi să o inserez cât mai corect în colţul de pagină care-mi este rezervat, decât să mă perind prin mai multe locuri, dar să-mi mint în felul acesta, în mod repetat şi cu o neruşinare evidentă, cititorii.
Nu spun lucrurile astea „din auzite”. Recent, am luat parte la un eveniment, despre care am relatat în publicaţia mea de suflet, la care (cum e şi firesc) au mai participat şi alţi exponenţi ai presei. Din curiozitate, am aruncat în ziua următoare un ochi într-un cotidian pentru a vedea cum un jurnalist care stă 10 minute „la faţa locului” abordează şi redă esenţa temei, mai bine zis, pentru cunoscători, care este unghiul său de abordare. Evident, rezultatul nu m-a mirat absolut deloc. Pe lângă faptul că materialul a fost subiectiv, irelevant şi incomplet, mai abunda şi în neadevăruri. De exemplu unele vorbe erau puse în gura altor subiecţi, iar evenimentul era prezentat sub forma unor piese care aparţineau cel puţin la două puzzle-uri.
Concluzia mea: dacă voi face vreodată aşa ceva, împuşcaţi-mă în orgoliu şi cereţi-mi demisia pe loc. Aveţi dreptul acesta, în calitate de cititori!
Comentarii