Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Unei tinere ca multe altele

Prima zi de şcoală – prilej de a ieşi în bar cu colegii, de a-ţi etala noile piercinguri, tatuaje, tzoale, fitze. Neapărat îţi găseşti timpul necesar de a împărtăşi în gura mare idilele din timpul verii. „M-am cuplat cu X, dar l-am văzut în clubul în care mergeam împreună cu alta. Una de-aia EMO. Nu i-am zis nimic, dar, în schimb, în aceeaşi zi l-am agăţat pe altul. Un tip cool, de bani gata. Cică tac-so are Maseratti. Ne-am sărutat. O experienţă interesantă... Avea cercel în limbă”.
Între o Cola, un gin cu apă tonică şi trei ţigări se derulează selectiv 3 luni de vacanţă. Prilej de regrete. Ce repede a trecut timpul, n-ai avut când să te distrezi, totuşi vei recupera în primele săptămâni, când diriga n-are catalog. Chiulul în grup organizat are şi o destinaţie: alt bar.
Seara, după istovitoarele cursuri, ce poate fi mai relaxant decât o întâlnire cu colega cu lipici la băieţi, care să te cupleze cu alţi tipi interesanţi? La naiba cu cartea, pentru asta îşi fac timp tocilarii. O starletă ca tine n-are nevoie de lucruri d-astea mărunte care să-i complice viaţa.
Într-adevăr... Pe banii şi pilele lui tata totul e sub control.
P.S: Cât de impertinentă pot fi să creez asemenea scenarii pe care liceenii n-au timp să le citească?! Promit că, pentru a le fi accesibile, le voi posta pe etichetele sticlelor de bere, whiskey, vermut...........

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D