Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Unei tinere ca multe altele

Prima zi de şcoală – prilej de a ieşi în bar cu colegii, de a-ţi etala noile piercinguri, tatuaje, tzoale, fitze. Neapărat îţi găseşti timpul necesar de a împărtăşi în gura mare idilele din timpul verii. „M-am cuplat cu X, dar l-am văzut în clubul în care mergeam împreună cu alta. Una de-aia EMO. Nu i-am zis nimic, dar, în schimb, în aceeaşi zi l-am agăţat pe altul. Un tip cool, de bani gata. Cică tac-so are Maseratti. Ne-am sărutat. O experienţă interesantă... Avea cercel în limbă”.
Între o Cola, un gin cu apă tonică şi trei ţigări se derulează selectiv 3 luni de vacanţă. Prilej de regrete. Ce repede a trecut timpul, n-ai avut când să te distrezi, totuşi vei recupera în primele săptămâni, când diriga n-are catalog. Chiulul în grup organizat are şi o destinaţie: alt bar.
Seara, după istovitoarele cursuri, ce poate fi mai relaxant decât o întâlnire cu colega cu lipici la băieţi, care să te cupleze cu alţi tipi interesanţi? La naiba cu cartea, pentru asta îşi fac timp tocilarii. O starletă ca tine n-are nevoie de lucruri d-astea mărunte care să-i complice viaţa.
Într-adevăr... Pe banii şi pilele lui tata totul e sub control.
P.S: Cât de impertinentă pot fi să creez asemenea scenarii pe care liceenii n-au timp să le citească?! Promit că, pentru a le fi accesibile, le voi posta pe etichetele sticlelor de bere, whiskey, vermut...........

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...