Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Nădejdea perenităţii

Rar mă mai impresionează oamenii. Dar, uneori, nişte cuvinte mici nasc în mintea mea iluzii mari.

În acest weekend am asistat la premierea celor mai frumoşi argeşeni în costum popular. O fată din Brăduleţ, participantă la concurs, mi-a spus un lucru care m-a făcut să sper în continuitatea tradiţiilor la sat. "La noi în comună se poartă costumul popular, mai ales la zi de sărbătoare. Încă ne mai întâlnim la hore în sat". Francheţea cu care mi-a spus aceste lucruri m-a cucerit. Mândria din glasul ei m-a făcut să sper că poate printre participanţi nu sunt numai "vânători de premii" care habar n-au ce poartă şi o fac din obligaţie. NU! Ca să mă impresioneze în adevăratul sens al cuvântului, fata mi-a spus că e mândră că şi-a reprezentat zona şi că portul popular (al ei şi al partenerului) a fost apreciat de juriu şi de public. Felicitări, Magdalena şi Mihai, şi să duceţi mai departe frumoasele tradiţii pe care le moşteniţi!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!