Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Homo ca Homo, dar pe când Sapiens?

Futuriste şi nonconformiste. Falnice şi sfidătoare. Transparente şi trendy. Aşa sunt considerate noile clădiri din Piteşti, care împânzesc oraşul cu o viteză uimitoare.
Sub temelia lor zac umbrele unor lăcaşuri de cult sau case simple care au alcătuit arhitectura de odinioară. O arhitectură care era inima oraşului, emblema acestuia în ţară şi, poate, în lume, amprenta unei vieţi urbane active. S-a dus! S-a stricat totul sub buldozerele barbare ale evoluţiei regresive. Şi asta pentru că omul, prost de felul lui, înţelege că pentru a se moderniza trebuie să scape de lucrurile vechi, demodate, uzate de atâta istorie neinteresantă şi moartă. Peste ele el pune pavele multicolore. Şi totul se duce pe apa Sâmbetei... o apă tulbure, precum creierul unui Homo Sapiens al mileniului III. Şi nu pot să nu mă întreb, când privesc în Piteştiul ăsta kitschos, Homo ca Homo, dar Sapiens pe când?

P.S.: Rămân o fană a Braşovului. Oraş încărcat de arhitectură şi flori. Acolo m-aş naşte a doua oară... în ţara asta.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D