D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
După ce mi-a plecat flăcăul în armată (a se citi grădiniță, dar, credeți-mă pe cuvânt, sunt una și aceeași, pentru mine), m-am trezit cu o grămadă de timp liber pe cap. Brusc, nu mai trebuie să scot mâna leuțului din părul delicatei și nici arbitru de lupte greco-romane nu mai trebuie să fiu. Dacă stau să mă gândesc, nici pe podea nu mai sunt două tone de jucării, nici zarva nu se mai aude de la etajul patru. Da, fata mea e liniștită, se joacă frumos cu păpușele și ursuleți, ascultă muzică și dansează, e calmă ca tac-so, pupa-o-ar mama!
Hai că stăm bine, ați putea zice. Ei, aș! Dar eu m-am învățat cu nebunia aia frumoasă! Ritmul meu e unul alert, în care curățenia se face în 10 minute (iar deranjul în două), mâncarea intră direct în stomac, cafeaua se bea dintr-o înghițitură, asta doar pentru a-mi rămâne destul timp pentru ceea ce contează cu adevărat: joaca alături de puii mei.
Prea liniște e acum în casă. De abia aștept să se întoarcă micul terorist și să răstoarne totul, să alerge, să se plimbe cu mașina lui cea mare și zgomotoasă printre mese, scaune, jucării și alte cele. Așa e el, mai agitat de fel. Seamănă cu mă-sa!
Comentarii