D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Am auzit de multe ori chestia asta şi chiar m-am uitat în geanta mea să văd ce găsesc pe acolo. Sincer, e impropriu spus geanta mea, pentru că, de fapt, e geanta lor, a prichindeilor. Mi-am cumpărat una maaare de pe net, ca să arunc în ea pamperşi, şerveţele umede, hăinuţe de schimb şi sticluţele cu apă atunci când plecăm cu toţii pe undeva (deşi s-ar zice mai degrabă că ne mutăm). Geanta asta mare şi minunată are un buzunăraş mic în interior. E! Acolo, în acel cotlon uitat de Dumnezeu, e de fapt spaţiul meu. Îmi permit luxul de a pune în el telefonul, un ruj (fără capac, opera lui Darius) şi cheile.
Dragii moşului, îmi aduc acum aminte ce aveam eu în gentuţele mele înainte de a avea copii. Păi, geanta era un fel de portfard, pentru că puteai găsi în ea toate machiajele utile, dar mai ales inutile din lumea asta. Şi ce credeţi, le foloseam vreodată? Poate, rujul şi o pudră, un blush sau un rimel, restul le căram ca pe un sac de moară zi de zi, prin tot oraşul, de dragul de a le purta, probabil. Pe lângă indispensabilele "tencuieli", mă mai luptam şi cu vreun parfum, agende şi agenduţe, pixuri, şerveţele etc.
Păi nu e mai bine acum? Vrea copilul apă? Deschidem geanta. A udat/ şi-a murdărit bluziţa? Nicio problemă, avem de schimb. Nimic nu e degeaba în geanta de mămică. Totul e pus acolo cu un scop bine determinat, mai sistematic decât într-o trusă de prim ajutor.
Ce punem în geanta lui bebe
Când am început să-l scoatem pe Darius pe afară (câteva zile de viaţă), luam cu noi aşa: un biberon gata preparat de lapte - ştiţi regula, folosit mai devreme de o oră -, suzeta, doi pamperşi, şerveţelele umede, un scutec de bumbac, un body de schimb (în caz de accidente urât mirositoare) şi cam atât. Cum el s-a născut vara, nu era nevoie de haine în plus.
La Giulia a fost mai simplu, pentru că ea a refuzat din start laptele praf iar, puţin mai târziu, şi suzeta, aşa că, atunci când are fata chef de "ronţăit", îi dau ceva bun, de la mama natură. :) (dar despre asta vom vorbi într-o postare viitoare).
În momentul de faţă, când ieşim în parc, luăm cu noi: pamperşi, şerveţele umede, câteva jucării pentru fetiţă şi cănuţele de apă, iar când plecăm în vizită, suplimentăm cu vreo două schimburi de haine.
Geanta voastră ce conţine? Vă împiedicaţi de vreo suzetă prin ea atunci când căutaţi rujul? Aştept răspunsurile voastre.

Comentarii
Mai aveam in geanta si jucariile lui preferate, obicei pe care il pastreaza si acum, motiv pentru care tot plimbam tablete, carti de colorat, caiete, creioane si niste animale lesinate de plus de colo-colo.