D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Nu
m-am mai tuns de mai bine de o jumătate de an. Nu știu cum se face că,
atunci când sunt croită să sun pentru a-mi face o programare la salon,
apar tot felul de piedici. De parcă cineva de acolo de sus mă vrea numai
cu lațele în vânt.
Și
am un păr, Doamne! Des, lung, încăpățânat. M-am plictisit de
împletituri din care ies firele rebele, de cocuri stil gogoașă, de
veșnica și mirobolanta "coadă de cal". De fapt, îngrijirea părului ocupă
mult timp din timpul pentru care nu mai e timp... Cam așa stă treaba.
Când
ai copii mici, pentru a-ți face baie pe cap și a-ți mai aplica și un
balsam/tratament/o mască e nevoie să se alinieze planetele. Tot
Universul trebuie să conspire ca tu să ai liniștea necesară și mirifica
pauză de 20 de minute pentru a auzi apa șușurând în plete.
După
ce ai reușit totuși să-ți îndeplinești dorința arzătoare de a-ți vedea
podoaba capilară strălucind, te gândești că e cazul să mai tai din
ele... din fire. Ideea e să și ajungi acolo, că de gândit te gândești la
asta de zece ori pe zi.
Cred
că o să ajung ca mamele pe care nu le înțelegeam: tunse scurt și făcute
permanent eventual (chiar, ce ușor se întreține permanentul!). Încă nu
m-am decis la culoare: roșu aprins, albastru de metil sau violet de
gențiană.
Comentarii