Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Comunicarea cea de toate zilele

A comunica înseamnă totul. Şi nu am învăţat asta de la facultatea pe care o voi termina în curând, ci din propria existenţă. E vital să deţii informaţii, să le foloseşti şi să le împărtăşeşti.

Îmi aduc aminte de cursul de comunicare pe care îl făceam cu d-l Sachelarie prin anul I. Cum ne spunea dumnealui că tot ce e în jur ne comunică ceva, fie că noi ţinem sau nu cont, că percepem ori ba. E interesant să te uiţi în jur şi să vezi: panouri publicitare, afişe cât blocul sau cât o coală A4, vestimentaţia puternic colorată a vreunei fetişcane, o privire fugară aruncată de un trecător... toate vor să ne atragă atenţia, ne cer un feed-back.
S-au încercat atâtea definiţii ale comunicării, încât şi noi, studenţii deveniţi peste noapte "best_journalists_ever" (:P), ne chinuiam şi ne luptam să le învăţăm pe toate pentru examen. În sinea noastră, poate nu ne-am dat seama atunci, luaţi de valul stresiunii, că noi înşine putem da definiţii, şi încă unele obiective şi consistente, comunicării, pentru că ea nu lipseşte niciodată din atitudinea sau comportamentul nostru (cât şi gesturi, mimică, vestimentaţie sau mai ştiu eu ce). E parte din noi. Aş putea spune chiar că, în locul apei, 74% din corpul uman este alcătuit din... COMUNICARE.

Comentarii

Aimée a spus…
Peste noapte nu chiar best_journalists_ever :p,e si o conditie acolo!:p Dap,comunicarea e esentiala!Comunicam chiar fara sa deschidam gura si totul din jur (ne)comunica,pana si o simpla fotografie!Cine are ochi,sa vada si cine are urechi,sa auda,cam asa ar veni!:p
Personale a spus…
Ai dreptate raluca, comunicarea inseamna totul fie ea verbala cat si cea nonverbala.
Din pacate in societatea noastra e un fel de comunicare negativa la nivel interpersonal. E un razboi care te provoaca sa raspunzi cu aceeasi moneda sau sa taci si acea persoana sa se simta puternica. Personal pentru mine e o problema in a descifra ceea ce-mi comunica un om cu un limbaj sarac :))

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...