D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Cu ce greşeşte Băsescu în afirmaţiile sale jignitoare la adresa jurnaliştilor?
Cu multe, dar, în fapt, are numai de câştigat! Şi ştiţi de ce? Pentru că aşa cum el numeşte breasla jurnalistică pe oriunde apucă, la fel este aceasta privită şi judecată de către popor. Deci, ştie el, Traian de ce acuză şi denigrează.
Am privit reacţiile internauţilor la un articol postat pe un site de ştiri, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui la adresa mass-media româneşti. Majoritatea au salutat jignirile, considerându-le justificate. Unii veneau chiar şi cu idei pentru stârpirea presei „de noroi” (senzaţională). Nimic rău în asta. Dar eu am primit din comentariile tuturor o dovadă incontestabilă că, pe lângă aceia care aprobă tot ce face şi ce spune Băsescu, sunt unii care taxează deciziile sale politice, sau de altă natură, dar dau aprobativ din cap când ex-şuviţatul denigrează presa românească.
Într-adevăr, una bucată presă de la noi se denigrează şi singură, nu-i nevoie de cineva sus-pus să observe şi să relateze ţării, că doar n-o fi nici lumea atât de încuiată, surdă, oarbă (sper!).
Încă de pe vremea când era primar al Capitalei, Băsescu era luat în vizorul presei, nelipsind aproape niciodată din buletinele de ştiri. Atunci i-a plăcut, pentru că i-a prins bine această mediatizare. Ulterior, s-a dovedit a fi un „cal troian”, care, o dată ajuns în ogorul încăpător al spaţiului public, a început să necheze şi să-şi arunce copitele în stânga şi-n dreapta, pocnind jurnaliştii în orgolii (şi bine ar fi fost dacă ar fi fost lovit doar cine trebuia!).
Personajul nu se va lăsa intimidat de reacţiile ziariştilor, pentru că, după cum am spus la început, în majoritate, românii îi ţin partea. Presa este privită ca un ceva indiscret, neprofesionist, o afacere profitabilă, un joc de interese. Şi-a pierdut rolul principal, în ochii multora, acela de a informa, săpându-şi singură groapa în care toată lumea, avizată sau nu, informată sau doar cu „gura mare”, consideră de cuviinţă să o împroaşte cu ţărână.
Cu multe, dar, în fapt, are numai de câştigat! Şi ştiţi de ce? Pentru că aşa cum el numeşte breasla jurnalistică pe oriunde apucă, la fel este aceasta privită şi judecată de către popor. Deci, ştie el, Traian de ce acuză şi denigrează.
Am privit reacţiile internauţilor la un articol postat pe un site de ştiri, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui la adresa mass-media româneşti. Majoritatea au salutat jignirile, considerându-le justificate. Unii veneau chiar şi cu idei pentru stârpirea presei „de noroi” (senzaţională). Nimic rău în asta. Dar eu am primit din comentariile tuturor o dovadă incontestabilă că, pe lângă aceia care aprobă tot ce face şi ce spune Băsescu, sunt unii care taxează deciziile sale politice, sau de altă natură, dar dau aprobativ din cap când ex-şuviţatul denigrează presa românească.
Într-adevăr, una bucată presă de la noi se denigrează şi singură, nu-i nevoie de cineva sus-pus să observe şi să relateze ţării, că doar n-o fi nici lumea atât de încuiată, surdă, oarbă (sper!).
Încă de pe vremea când era primar al Capitalei, Băsescu era luat în vizorul presei, nelipsind aproape niciodată din buletinele de ştiri. Atunci i-a plăcut, pentru că i-a prins bine această mediatizare. Ulterior, s-a dovedit a fi un „cal troian”, care, o dată ajuns în ogorul încăpător al spaţiului public, a început să necheze şi să-şi arunce copitele în stânga şi-n dreapta, pocnind jurnaliştii în orgolii (şi bine ar fi fost dacă ar fi fost lovit doar cine trebuia!).
Personajul nu se va lăsa intimidat de reacţiile ziariştilor, pentru că, după cum am spus la început, în majoritate, românii îi ţin partea. Presa este privită ca un ceva indiscret, neprofesionist, o afacere profitabilă, un joc de interese. Şi-a pierdut rolul principal, în ochii multora, acela de a informa, săpându-şi singură groapa în care toată lumea, avizată sau nu, informată sau doar cu „gura mare”, consideră de cuviinţă să o împroaşte cu ţărână.
Comentarii