Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Îmi place Halloweenul, hai, dați cu pietre!

Recunosc, până nu demult aveam așa o repulsie față de Halloween, cred că mai degrabă din cauza mediatizării excesive, nu neapărat pentru sărbătoarea în sine.
Anul acesta însă, copiii mei m-au mai învățat o lecție: trebuie să găsim o bucurie și o joacă interesantă în orice, chiar dacă acel orice înseamnă schelete și dovleci înfricoșători.
Totul a pornit de la o provocare lansată la grădinița fiului meu, aceea de a se costuma prichindeii și de a decora fiecare câte un dovleac pentru Halloween. Zis și făcut. Mamaie și tataie ne-au adus dovleci autohtoni, de la Vâlsănești, eu am cumpărat acuarele tempera, iar tati a venit cu inspirația. Așa s-a făcut că seara ne-a prins pe toți în jurul mesei, pictând și scobind, zâmbind și povestind. Și mi-am zis așa: dacă Halloweenul are această putere de a aduce familiile împreună, de a face oameni fericiți și de a stimula creativitatea copiilor (Darius și-a pictat propriul dovleac), atunci nu are de ce să fie blamat și hulit.

(De la stânga la dreapta: opera lui Darius, a mea și a celui mai talentat dintre noi, tati...)

Acum, nu aș vrea să interpretați că sunt adepta importului de sărbători, a formei fără fond, a negării propriilor noastre tradiții și valori sau a religiei ortodoxe. Dar, cred că unii sunt  prea înverșunați pentru ceva care nu merită. 
La urma urmei, Halloweenul, așa cum l-am văzut pe strada mea, cum s-ar zice, înseamnă costumări, zâmbete, creativitate, activități care aduc oamenii împreună, nicidecum venerarea răului sau mai știu eu ce. Iar cei care îi critică pe ceilalți care se alătură curentului ar trebui să se gândească la faptul că e mai mare păcat să jecmănești credincioșii la nunți și înmormântări decât să-ți pui o mască și să scobești un dovleac.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...