Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Iar particip la concurs...

Cum care concurs? Cel de pe Trilema, evident. Data trecută am avut mare noroc şi am luat premiul doi. Acum notorietatea competiţiei de PA-uri a crescut, deci numărul participanţilor va fi cel puţin dublu, zic eu. Aşa că emoţiile sunt şi mai mari, la fel şi şansele de a citi acolo textuleţe foarte bune.

Aşadar, iată PA-ul meu pentru secţiunea "Creaţie":

Astăzi mor, Gallardo, o dată cu acel parfum care se pierde în pământ în loc să-mi răsfeţe inima. Părul ei negru şi fin mângâie acum îngerii, nu se mai lasă alintat de palmele mele însetate. Am pierdut o floare de mai, inocentă şi firavă, care-şi înşurubase adânc rădăcinile în sufletul meu, răscolindu-mi întreaga fiinţă. Mă duc, prietene drag, să-i ţin de urât zeiţei mele cu cosiţe de abanos şi trup de vânt primăvăratic. Ce ironie, nu? O viaţă întreagă am crezut că trăiesc, dar eu de abia acum mă nasc.

Comentarii

ioana a spus…
"odata cu"
bafta mare
e cumva la tine cartea mea cu cronica unei morti anuntsate? nu mai stiu ce s-a intamplat cu ea :(
Raluca Nicula a spus…
Ioana, nu e la mine cartea. Eu tin minte ca ti-am inapoiat-o. Mai intreaba-i si pe ceilalti.
Geocer a spus…
Bafta ! O sa te imbogatesti din concursurile astea !
EmaPirciu a spus…
Deci... vrei vreun parfum nou? :D
simf a spus…
pai... doar un singur text?
bafta!
Raluca Nicula a spus…
Geocer, ar fi si cazul. Pai daca nu ma imbogatesc eu cand saracesc toti, atunci cand? :))
Gamalia, mi-ar trebui o noptiera de data asta :)
simf, doar cu unul... care sper sa fie cu noroc :P
Anamaria a spus…
mi s/a facut pielea de gaina citind textul asta... toate cu un scop se intampla in viata si palmele voastre insetate vor alinta pletele auri ale unei flori plamadita din dragostea voastra.
Pensiuni Vile a spus…
Bună, felicitări pentru participarea la acest concurs.

Vă invităm și la concursul organizat de Pensiuni Vile:

Castiga un week-end de vis la Moeciu la concursul pe tema vacantei preferate.

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...