D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Iarna nu-i ca vara! Nimic mai adevărat. Termoficarea, această Muma-Pădurii a zilelor şi locurilor noastre, a îngheţat apa de la robinete şi din calorifere. Acum, piteşteanul cel oropsit, ai cărui nervi au ajuns la limită, e nevoit să mai pună încă o plapumă peste el. Cui să se plângă? Ce să facă? Tace şi înghite. Îşi aduce însă aminte cum prin toamnă primarul îl ameninţa că dacă nu-şi achită facturile la utilităţi, pac! vine omu' negru şi-i taie tot. S-a conformat piteşteanul nostru, a strâns bani, a plătit căldura şi apa caldă, dar ce te faci? Când vântul taie în carne vie, când bieţii şi nestingheriţii maidanezi urlă din toţi bojogii, când pietrele crapă una câte una... caloriferul său cel racordat la soba Piteştiului... e bocnă! De supărare, locatarul îngheţat îi trage cu sete nişte şuturi şi-o înjurătură: "Tu-ţi maica mă-tii de drăcie! Na d-aici! Te-ncălzesc eu de nu te vezi!". După câteva minute, omul nostru, satisfăcut de chelfăneala aplicată noului său frigider, apasă butonul televizorului: "Primarul Tudor Pendiuc a anunţat că începând cu orele 16.00 Societatea de Termoficare va relua furnizarea agentului termic către zonele afectate de avaria de la magistrala...". Telespectatorul nostru se uită la ceas. 22.15. Deodată tâmplele-i zvâcnesc, buzele i se strâng, fruntea i se încruntă: "La 16.00, ai? Na d-aci şi tu, mincinosule!" şi se apucă să-i care lui Pendiuc câţiva bocanci în figura de sticlă.
Şi uite-aşa, într-o noapte geroasă, piteşteanul nostru nu numai că-şi pierdu răbdarea, dar şi un calorifer şi televizorul. Fie-le ţărâna... călduroasă!
Orice asemănare cu situaţiile şi personajele reale este absolut întâmplătoare. Singurele personaje adevărate din poveste sunt câinii maidanezi, cărora le mulţumim pentru colaborare!
Comentarii
simf
deci. zici că la nunta aia s-a cântat şi Puşca lată? Asta vreau!!!! O puşcă lată să împuşc toţi pinguinii portocalii, roşii, galbeni, violeţi sau ce culori or mai fi având pinguinii ăştia pe care îi doare în banghiză de "cetăţenii oneşti, plătitori de taxe şi impozite"
Na, că m-am enervat.
p.s. Cică din fântâna muzicală ar ieşi ape geotermale. fenomenul este explicat prin fenomenul de încălzire datorat pavelelor ce acoperă centrul oraşului. Şi eu care mă întrebam la ce bune pavelele la casa primarului.
simf
ioana, soba e sfanta in aceste zile