Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pozele vorbesc!

Ieri, la Dacia, Băsescu s-a postat la volanul unui automobil. Sunt curioasă în ce stare e acum Loganul respectiv. Probabil e la casat, căci noi ştim, după cinci ani, cât de bun "şofer" ne este preşedintele. În altă ordine de idei, văzând poza de mai jos, îmi aduc aminte instant de desenele cu care îi chinuiam ochii învăţătorului prin clasa a treia. Dar, judecând la rece, chiar erau pline de... stropi de suflet! (apropos, fotografia e făcută după un tablou pe care îl puteţi găsi şi acum la Galeria de Artă Naivă a Muzeului Judeţean Argeş).La final, vă arăt o poză care de data asta nu-mi aparţine, dar care e genială. Pisica asta pur şi simplu e o "pitzi". Spre deosebire de pipitzele umane însă, blondina asta chiar pare să aibă ceva la mansardă (vai ce rea îs). :D

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Pitzi cat e cea mai tare.
Canguru' a spus…
Si Nastase s-a suit intr-un Logan inainte de a pierde alegerile, in 2004. A lui nici macar nu a pornit, iar a lui Base probabil s-a gripat
Geocer a spus…
Tabloul ala e pictat de tine?
Anonim a spus…
Cred că m-am îndrăgostit... Şi cred că v-aţi dat seama de cine :))
Raluca Nicula a spus…
@motanul Grişka: am ghicit, am ghicit. Iti surade blondina :D

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Tu decizi!

Aseară, uitându-mă la emisiunea " Tu decizi ", moderată de Tatulici, Ursu şi Buşcu am avut o revelaţie: dacă ar lăsa pentru câteva seri şi românii deoparte telenovelele, circurile televizate şi alte asemenea nebunii şi s-ar uita la o confruntare între candidaţii la Preşedinţie, n-ar mai vota unii dintre ei, iertată să-mi fie expresia, cu fundul! De exemplu, eu pot spune, că în urma acestor emisiuni (în principal de pe Realitatea TV ), mi-am format opinia electorală. Ştiu cu cine votez şi pot spune că acela pe care eu îl voi susţine este cel care mă va reprezenta cel mai bine (în cazul în care nu va intra şi el protagonist în filmul "Întoarcerea la 180 de grade"). Aseară au fost în studio Antonescu şi Oprescu, iar din Cluj Hunor. Cu o declaraţie a "doctoraşului" am fost total de acord: "Nu are ce căuta politicul în şcoli, spitale şi justiţie". Cât despre Antonescu, n-am ce zice, se vede că e şcolit, inteligent şi le zice bine de tot. Hunor nu m-a ...