Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Clubul bloggerilor (IV)

Întâlnirea a patra din cadrul clubului bloggerilor a fost una dintre cele mai reușite. Părerea mea. Poate și pentru că s-a desfășurat în același interval orar în care mai marii țării se confruntau de zor. Păcat că întâlnirea noastră n-a fost televizată, ar fi fost mai faină, zău.
Am citit cu toții "Indiciile anatomice" ale Oanei, ne-au plăcut, am motivat și de ce, am avut și întrebări, la care am primit răspunsuri (mare lucru e să stai față în față cu autorul cărții pe care ai savurat-o cu plăcere). Surpriza a venit cu siguranță în seara asta de la Mișu, care în sfârșit ni s-a alăturat. Mai are rost să vă mai spun ceva despre el? Îl cunoașteți. E ziarist, e blogger, e inteligent, citește mult și bine.
Au mai participat: Ioana, Geocer, Adi Enache, Ema, Alin, Canguru, Sorin, Dan Badea. După cum vedeți, suntem mai mulți cu fiecare întâlnire, lucru care mă bucură.
Pentru data viitoare avem de citit, la recomandarea mea, "Foamea" de Knut Hamsun și la recomandarea lui George - "Adam și Eva" de Liviu Rebreanu. Până atunci, poate reușim să ajungem și la Gaudeamus.
UPDATE: POZE AICI!

Comentarii

Canguru' a spus…
Raluca, si pozele? Ca am si acum blitz-uri in creier...
Raluca Nicula a spus…
Pozele nu le pot pune deocamdata ca eu acasa am net prin modem și merge foarte, foarte greu să le încarc. Le voi posta duminica de la serviciu :D
Alexandru Stirbu a spus…
Imi pare sincer rau ca n-am putut participa...mai ales ca m-am facut baiat serios, si scriu mai des pe
http://cemadoare.blogspot.com

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...