D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Știți deja. Cum vine iarna, cum dau iama prin literatura rusă (mă rog, Nikolai Gogol e ucrainean...). Așa-mi place mie să mă răsfăț în anotimpul rece, la braț cu rușii, ce să fac?
L-am citit pe Gogol și am descoperit un scriitor genial care înșiră fraze cu o fluență nativă, care caricaturizează societatea și viciile vremii sale, care este un fin explorator al psihicului uman.
În toate cele trei povestiri de față, întâmplările sunt duse la extrem, atingând limita absurdului, fie că vorbim de consilierul titular care-și dă toată averea pe o manta, de maiorul care se trezește într-o dimineață fără nas (nas care este găsit de un frizer într-o pâine făcută în casă) sau de funcționarul care ascute pene pentru șeful său și citește scrisorile a doi câini, încercând să afle astfel dedesubturile unei familii.
Eroii lui Gogol sunt oameni simpli, care tânjesc după rang și patalamale, care fierb în angoasele unui destin neîmplinit și se refugiază într-o lume fictivă în care pot fi cu adevărat liberi.
Comedia și drama, realitatea și fantasticul, toate se împletesc și oferă cititorului trei povestiri urzite dintr-o imaginație debordantă, autorul însuși mărturisind că poveștile lui sunt rodul unor accese "Inexplicabile chiar și pentru mine însumi, care proveneau probabil chiar din starea mea bolnăvicioasă. Ca să mă distrez, născoceam toate lucrurile comice de care eram în stare".
Este cunoscut faptul că, în ultimii ani, Gogol (1808 - 1852) se afla într-o dispoziție psihică și sufletească precară. În ultima lună, el a postit drastic și s-a împărtășit, așteptându-și sfârșitul. Înainte să moară, scriitorul a ars manuscrisul volumului al doilea al Sufletelor moarte, considerat capodopera sa, și a cerut să fie înmormântat în pământul unei mânăstiri.
Comentarii