Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc.

Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor. 

Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul sticlos îi zâmbește cu un albastru clar, de o frumusețe glacială. Cât de nehotărâtă poate fi toamna: ba senină și însorită, ca ochii unui copil, ba mohorâtă și udă, ca obrajii unui bătrân.
Frigul dimineții îi împunge pe cei doi elevi de clasa a treia prin pantalonii negri, de stofă.
-    De mâine, o să-mi iau fularul, că nu mai ține! Anunță Daniel cu hotărâre în glas, încercând să-și afunde gâtul cât mai mult în gulerul gecii.
-    Ia uite, un cerșetor în picioarele goale!
Ochii lui Fănuț se holbau fără încetare la butucii dezgoliți ai unui bătrân de vreo 70 de ani. Haina lui zdrențăroasă și pătată, cu găuri cât pumnul, îi acoperea doar trunchiul, oricât ar fi încercat să tragă de ea. Stătea cu piciorul drept îndoit, iar pe celălalt îl ținea întins. Blugii murdari îi erau prea scurți, lăsându-i goale și pulpele, și gleznele. Bătrânul cerșetor dârdâia ca un câine ud.
-    Dați-mi și mie un ban să-mi iau ceva de mâncare! Domnul sfânt să vă ajute!
Fănuț îi privi figura invadată de peri cărunți. Ochii bătrânului semănau cu bucățile de cărbune pe care copiii le înfig iarna în burta și în pieptul omului de zăpadă din parcarea blocului. Atât de negri și de reci! Fără nicio sclipire în ei.
Fănuț nu mai stă pe gânduri. Ia toți banii dați de mama lui și-i pune pe loc bătrânului la picioare. Cerșetorul râde cu toată gura lui știrbă și-i apucă hulpav.
-    Să trăiești, tătăiță, bodaproste! Să-ți dea Dumnezeu sănătate și minte luminată la școală!
Daniel sare cu gura:
-    Ești nebun? Nu sunt ultimii tăi bani? Ce faci, stai nemâncat toată ziua?
Fănuț înclină capul către bătrân, într-un salut smerit, și-și continuă drumul cu mâinile în buzunare.
-    Nu mor de foame până la unu. Face mama ciorbă de fasole și o să mănânc când mă întorc de la școală, răspunde el senin, țopăind ca să-și așeze ghiozdanul.

-    Vrei să-ți spun cât de prost ești? Păi tu știi cum merge treaba cu cerșetorii? Mi-a spus mie tata. Ăștia au bani mai mulți ca noi. Sunt puși de cineva, care-i aduce cu mașina. Majoritatea nu au nicio boală. Îți iau banii, fraierindu-te, și apoi îți râd în spate. Nu e pomană cu ăștia! Zise Daniel îmbufnat.
-    Nu contează! Dacă mă gândesc mai bine, am mintea mai limpede pe burta goală. Hai, că sună de intrare!
Fănuț își scoase mâinile din buzunarele goale. Clopoțelul se auzea clar din fața școlii, invitându-i pe școlari să-și iuțească pașii. Pe alee, castanul adormit își scutura frunzele poleite de soare.