Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"


Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai tolerantă, mai sociabilă, chiar mai frumoasă și cu o poftă teribilă de a contempla natura. Mentor în descoperirea tuturor comorilor pe care câmpia englezească le oferă îi va fi un băiat al locului, Dickon, fratele Marthei, servitoarea de la conac. Alături de acest băiețel, care vorbește cu animalele și cunoaște rostul vieții vegetale, domnișoara Mary va fi martora miracolelor naturii. În plus, Mary va contribui la însănătoșirea vărului ei, Colin, băiatul lui Archibald Craven, un copil care și-a petrecut primii zece ani din viață stând la pat, îmbolnăvit de temeri și de indiferența unicului său părinte. 
"Grădina secretă" este o carte care, după cum am scris mai sus, poate fi o terapie prin frumos. Scriitoarea ne aduce aproape de ceea ce contează cu adevărat în lumea asta: legătura cu pământul de unde venim și unde ne vom întoarce. Totodată, în grădina secretă învățăm cu toții să acceptăm ciclul vieții și al morții, primind îndemnul de a scoate la suprafață sentimentele negre și bolnave pentru a încolți în sufletul nostru sămânța binecuvântată a dragostei.
Frances Hodgson Burnett este o scriitoare britanică, născută în 1849 în Manchester. Ea a căpătat notorietate odată cu publicarea romanului "Micul lord" (1886), un bestseller al vremii.

Conform IMDB, "Grădina secretă" a fost ecranizată în mai multe rânduri (1949, 1975, 1987,  1993, 2001), iar eu am văzut-o pe cea din 1993, atunci când eram micuță.


Comentarii

Aimée a spus…
Eu inca mai astept sa dezvalui tu secretul cititului atator carti, cu copil mic si treburi pe cap. Te pup!
Raluca Nicula a spus…
"Secretul" e că mi-am propus să citesc 30 de cărți anul ăsta, așa ca să recuperez :D
Aimée a spus…
Da, da, lasa, nu ma pacalesti tu pe mine, ca nu asta te-am intrebat! :-p
Unknown a spus…
ha ha ha! eu inca nu sunt psiholog, insa am terminat psihologie anultrecut si pot spune ca aceasta carte chiar m-a ajutat. am trecut printr o perioada mai grea si chiar m-a ajutat mult, de altfel, aceasta carte m-a determinat sa imi fac si un blog. am scirs doar un articol despre aceasta carte si mai am de lucrat dar sper sa ma tin de el.

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg