Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ce vremuri!

Ce vremuri trăim și noi! La tot pasul se vorbește despre încălzire globală, 2012, criză fără sfârșit, țânțari criminali, incendii devastatoare, cutremure din ce în ce mai dese, inundații, dezastre ecologice.
Eu zic să ne așezăm frumos pe iarbă (cât încă o mai avem) și să mai privim și cerul.

Comentarii

papabembe a spus…
şi când colo ce să vezi? pe deasupra cerului, ţop-ţop, treceau neşhte neni şi tanti extratereştri. şi cum veneau ei cu ozeneul scârţâind din toate încheieturile, că deh, până să îi vedem noi, trebuie că făcuseră o ditamai bucătoaia de drum, din colţul ierbii răsare zâmbetul lu' domnu' preşedinte al lu' poporu' lui, care, neputând să mărească pensiile şi salariile cum a promis la televiziunea lu' poporu' lui, s-a gândit să aducă o brigadă artistică alcătuită din veteranii de pe planeta Nibiru, aia care trebuia să se ciocnească cu pământul, dar nu s-a mai ciocnit, că a văzut şi aia ce saracie e aici la noi si a zis ca ne las in pace si se duce sa se ciocneasca cu altii.
deci, e bine.
p.s. auch. m-a pişcat un ţânţar. sa chem ambulanta?
Raluca Nicula a spus…
:))) Eu zic ca pe Nibiru tot Basescu e mare si tare. Acolo a ascuns flota si a pitit-o si pe Ridzi-Pitzi.
Geocer a spus…
Deci, ai fost la mare sau nu?
Doru C. a spus…
Da, probabil ca natura a ramas singurul "refugiu" intr-o lume plina de "O doamne, cate se mai intampla acum!"

Din pacate ne lasam prea mult si prea tare calcati in picioare de ceea ce ne inconjoara (politica, media ... sau mai bine zis: manipularea in masa).

As vrea sa vad mai multi oameni care sa se POATA bucura de linistea naturii.