D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
A trecut ceva timp de când n-am mai postat o cronică pe blog. Dar acum, pentru că vacanţa de o săptămână îmi permite, după cum am spus şi mai jos, să mă delectez cu plăceri simple, am zis că e momentul să vă împărtăşesc impresiile celei mai recente cărţi savurate.
Şi când spun savurate, bine zic. Am parcurs foaie cu foaie din "La porţile moscheii" ba la piscină, alături de un coktail, ba în pat, având alături o cafeluţă, ba pe plajă, în timp ce mai gustam din apa plată sau din porumbul mai mult nefiert.
Cartea este atât de bine scrisă, încât la un moment dat chiar simţi că trăieşti în bazarul cu legume, fructe şi nimicuri, că trebuie să te speli pe faţă şi pe mâini înainte de a intra la rugăciunea din moschee, sau că eşti un răzvrătit, cu puşca la umăr, în războiul iraniano-irakian. Povestea, de-a lungul căreia vei regăsi, ca nişte laitmotive, respectul pentru Coran şi fanatismul religiei, este una impresionantă, misterioasă, atrăgătoare, ca însăşi întreaga lume islamică.
Vei vedea cum casa de lângă moschee este măcinată de mentalităţile şi luptele vremii, cum dictaturile spală creiere şi inimi, cum mamele ajung să-şi renege copiii spre a sluji ayatollahilor, cum însuşi imamii nu sunt îngeri pe pământ, care propagă învăţătura lui Allah, ci doar nişte oameni plini de pofte trupeşti şi de păcate strigătoare la cer.
Un singur om reuşeşte să rămână constant, în iureşul evenimentelor. Pentru el familia şi Coranul sunt singurele elemente din această viaţă care contează şi pe care le slujeşte cu toată forţa. Aga Djan este modelul de arab care, purtând la buzunarul de la piept cartea sfântă a islamului, înfăptuieşte minuni.
Autorul Kader Abdolah, născut la Arak, în 1954, şi refugiat politic în Olanda, retrăieşte sentimentul dorului de casă, prin această carte-minune. Cine va citi volumul, va vedea că, în scrisoarea de la final, adresată lui Aga Djan, de fapt scriitorul îşi cere iertare faţă de lumea sa natală, pentru faptul că a ajuns să scrie în neerlandeză, dând la o parte limba persană.
Citiţi şi nu veţi regreta. Eu deja m-am interesat să fac rost şi de celelalte volume ale aceluiaşi autor, vreo patru, din câte am înţeles.
Şi când spun savurate, bine zic. Am parcurs foaie cu foaie din "La porţile moscheii" ba la piscină, alături de un coktail, ba în pat, având alături o cafeluţă, ba pe plajă, în timp ce mai gustam din apa plată sau din porumbul mai mult nefiert.
Cartea este atât de bine scrisă, încât la un moment dat chiar simţi că trăieşti în bazarul cu legume, fructe şi nimicuri, că trebuie să te speli pe faţă şi pe mâini înainte de a intra la rugăciunea din moschee, sau că eşti un răzvrătit, cu puşca la umăr, în războiul iraniano-irakian. Povestea, de-a lungul căreia vei regăsi, ca nişte laitmotive, respectul pentru Coran şi fanatismul religiei, este una impresionantă, misterioasă, atrăgătoare, ca însăşi întreaga lume islamică.
Vei vedea cum casa de lângă moschee este măcinată de mentalităţile şi luptele vremii, cum dictaturile spală creiere şi inimi, cum mamele ajung să-şi renege copiii spre a sluji ayatollahilor, cum însuşi imamii nu sunt îngeri pe pământ, care propagă învăţătura lui Allah, ci doar nişte oameni plini de pofte trupeşti şi de păcate strigătoare la cer.
Un singur om reuşeşte să rămână constant, în iureşul evenimentelor. Pentru el familia şi Coranul sunt singurele elemente din această viaţă care contează şi pe care le slujeşte cu toată forţa. Aga Djan este modelul de arab care, purtând la buzunarul de la piept cartea sfântă a islamului, înfăptuieşte minuni.
Autorul Kader Abdolah, născut la Arak, în 1954, şi refugiat politic în Olanda, retrăieşte sentimentul dorului de casă, prin această carte-minune. Cine va citi volumul, va vedea că, în scrisoarea de la final, adresată lui Aga Djan, de fapt scriitorul îşi cere iertare faţă de lumea sa natală, pentru faptul că a ajuns să scrie în neerlandeză, dând la o parte limba persană.
Citiţi şi nu veţi regreta. Eu deja m-am interesat să fac rost şi de celelalte volume ale aceluiaşi autor, vreo patru, din câte am înţeles.
Comentarii