Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Eu sunt mic, nu ştiu nimic... Zău?

Nu sunt nouă în presă, adică de câţiva ani mă tot învârt în această lume pentru care m-am pregătit în perioada facultăţii. Poate nu ştiu cu ce se mănâncă în totalitate jurnalismul practic (nici nu cred că aş avea cum), în condiţiile în care cu cel teoretic pot spune că ştiu cum stă treaba. Totuşi:
urăsc atunci când văd cum cei cu experienţă (pentru care am respect) îi privesc pe cei tineri ca mine de sus, cu silă, cu antipatie, cu preeminenţă. Nu le acordă pentru nicio secundă credit, le spun pe oriunde apucă "eşti mic, eşti la stadiul la care mai crezi că tot ce zboară se mănâncă". Poate sunt eu aiurită, dar nu mi se pare că trecerea anilor înseamnă pentru toţi şi acumularea de înţelepciune, ştim foarte bine că pe lângă unii trec anii fără să le crească şi gradul de inteligenţă. Nu mă umflu în pene, îmi văd şi lungul nasului! Cred că nu numai cei "mici" au de învăţat de la cei "mari", ci şi viceversa. Iar cei care chiar înţeleg asta sunt cu adevărat oameni de calitate!

Comentarii

ioana a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ioana a spus…
faptul ca cineva te priveste cu superioritate nu ar trebui sa te supere ci sa te amuze. fiecare invata de la fiecare si daca cei in varsta nu stiu asta, inseamna ca nu au invatat prea multe.
Raluca Nicula a spus…
ioana, stii ce cred eu? Oamenii despre care am scris mai sus sunt inca bantuiti de mentalitatea aia: "cum se ridica unul, hai sa-i dam in cap", altfel nu-mi explic...
Canguru' a spus…
Cine te-a suparat Raluca? Zi-mi mie si-l bat eu! Glumesc. Stiu, sunt unele fosile care se comporta ca niste neanderthali. Sunt cei peste care au trecut anii fara ca sa realizeze ceva deosebit, care se vad depasiti de valul tanar fara posibilitatea de a-i tine piept, pt ca nu-i mai ajuta nici varsta si nici noua tehnologie. Iti vine sa crezi ca mai exista dinozauri care inca mai redacteaza stiri la masina de scris? Cu unul de-asta atotstiutor am avut si eu de a face. Crede-ma, ii stiu pe toti, ii poti numara pe degetele de la o mana pe cei care au intrat in presa inaintea mea si care inca mai presteaza. Multi sunt antipatici, dar sunt si exceptii. Sfatul meu e sa-i ignori, sa dai dovada de educatie si sa-i saluti reverentios cand te afli fata in fata cu ei, si cu timpul isi vor da seama ca esti un om de valoare.

De vina pentru comportamentul lor sunt si zecile de adolescenti analfabeti care au invadat presa argeseana, favorizata de dorinta patronilor de a avea o masa de manevra ieftina si fara pretentii. Trebuie sa demonstrezi prin munca ta corecta ca esti inteligenta si nu faci parte din acea adunatura de agramati.
EmaPirciu a spus…
Ai dreptate, sunt multi cei care cred ca noi credem ca tot ce zboara se mananca. Pentru ca ei asa gandeau la varsta noastra. E dureros pentru ei ca noi inca avem idealuri, ca noi inca speram sa putem schimba lumea...nu de unii singuri, ci impreuna.
Raluca Nicula a spus…
@Canguru: Cata dreptate ai, sunt convinsa ca acei tineri agramati au coborat stacheta pentru toti. Multumesc pentru sfaturi! :D
@Ema: Da, impreuna o putem schimba, sa incepem cu presa :)
Geocer a spus…
Sa stii ca mentalitatea asta nu e deloc noua si nici specifica presei. Imi amintesc ca pe vremea cand aveam 20 si ceva de ani mi s-a spuns de nenumarate ori ca sunt ultimul om, ca n-o sa iasa nimic din mine, ca n-o sa reusesc sa fac nimic bun in profesie si in viata. Asa cum spui si tu, putini erau cei care ma incurajau si-mi spuneau ca incetul cu incetul o sa realizez si eu ceva.
Geocer a spus…
Multi ani dupa aceea, l-am intalnit pe unul dintr-asta care-mi zicea ca sunt 'ultimul om' si povestindu-ne ce mai facem, cu ce ne mai ocupam fiecare (el ramasese la acelasi stadiu de dezvoltare profesionala ca atunci cand imi zicea mie asa), l-am intrebat la un moment dat 'mai stii cand imi ziceai ca nu e nimic de capul meu si ca sunt ultimul om?'
Geocer a spus…
Si mai am o poveste de genul asta cu un alt tip, dar prefer sa n-o spun !
Asa ca eu zic sa nu-i bagi in seama si sa-ti vezi de drumul tau. Nici macar n-ar trebui sa te afecteze vorbele lor. Pana la urma, sunt doar vorbe. Iar voi (tu si Ema) sunteti tinere, talentate si aveti toata viata inainte ca sa aratati ce puteti realiza. Poate-ntr-o zi o sa aveti posibilitatea, ca mine, sa-l intalniti pe unul dintr-asta si sa-l intrebati 'mai tii minte ...?'
Raluca Nicula a spus…
@Geocer: Da, am incredere in mine si in fortele mele. Sunt hotarata sa nu trec ca gasca prin apa, sa prind tot ce pot si sa perseverez. Dar, stii, cateodata oamenii astia chiar te dezarmeaza. Nu e vina mea ca ei au avut de-a face cu alt fel de tineri prin redactiile lor. Nu inseamna ca daca unul e agramat si fara bun simt sunt toti la fel. E usor sa pui eticheta pe cei fara experienta. La fel cum si mie mi-ar fi usor sa spun ca ei, cei CU experienta, nu au facut nimic sa schimbe presa pentru care acum se lamenteaza. Totusi, eu ii stimez...

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...