Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Un comentariu

M-au intoxicat!

Da, au reuşit asta toate ziarele şi televiziunile. Tema zilei este de vreo săptămână încoace George Becali, ciobanul muntean. Toţi ziariştii împreună cu specialiştii lu' peşte analizează arestarea oierului şi-şi dau toţi cu părerea la televizor: 1. e vinovat, merită să stea la închisoare; 2. arestarea sa e doar praf în ochi. Realitatea a făcut chiar un sondaj, din care a ieşit că peste 80% dintre chestionaţi cred în cea de-a doua variantă. Sfântul Becali, cel care construieşte mânăstiri, cel care interpretează cu evlavie cântece bisericeşti din Maybach, milostivul care se apleacă spre năpăstuiţi, marele prooroc cuprins de sfântul duh... al mărinimiei... cum să ajungă el la zdup, laolaltă cu ciorditorii, criminalii, violatorii? El ale cărui papile gustative se delectau numai cu şampanie, caviar şi brânză proaspătă de oaie? El, cel care îşi răsfăţa funduleţul pe bancheta de fiţe a limuzinii şi pe sofa-urile din palatul de haur, să nu mai aibă acum dreptul nici măcar să se uite la televizor? Cum să mai recite el acum, plin de patos: „Cu noi este Dumnezeu!” când îi ghiorţăie maţele după ciorba lungă?

Gluma-i glumă, dar râsul nu prea-i al nostru. Ce se întâmplă la noi, mai rar în lume. Doamne, cât îşi bat joc, ce ne mai ameţesc, ce se mai distrează văzându-ne derutaţi. Mi-e scârbă de ceea ce au făcut din ţara asta! Despre cine vorbesc? Nici eu nu mai ştiu. Sunt atât de mulţi...
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...
21 de comentarii
Citiți mai multe

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...
16 comentarii
Citiți mai multe