Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Printre ştiri şi... "Printre portocali"

În acest sfârşit de săptămână sunt de serviciu. Nu-mi place să stau departe de EL pentru că weekend-ul este momentul când îl răsfăţ şi mă răsfaţă, când ne odihnim sau facem vizite, când ne rezervăm timp doar pentru noi. Aşa că printre scris, corectat şi vizualizat ştiri, încerc să fac şi lucruri care mă binedispun, care să-mi aducă aminte că e totuşi sfârşit de săptămână. Aşa se face că azi am dat o fugă până la librărie să văd ce noutăţi mai sunt. Într-un colţ mi-a stârnit atenţia un volum al lui Vicente Blasco Ibanez (autor pe care îl ador), şi anume "Printre portocali". Aşa că să nu mai spuneţi la nimeni că astăzi şi mâine, printre picături, o să încerc să răsfoiesc cartea şi să inspir puţin romantism. Nu strică, nu-i aşa?

Comentarii

Geocer a spus…
Nu pot decat sa-ti urez serviciu usor si spor la lectura.
Raluca Nicula a spus…
Mulţumesc, Geocer! :D
Anonim a spus…
Nici LUI nu-i place sa stea departe de EA, isi face de lucru sa treaca mai repede timpul ...
Raluca Nicula a spus…
@my Jackal: Acel "de lucru" nu include pipitze, nu? Diseară avem de discutat... :)) :*
Anonim a spus…
Eu mi-am facut de lucru in Strand si printre sincroane si imagini, m-am bucurat de soare si aer curat, de catecul pasarelelor, de ratzele de pe lac si de cainii care alergau bucurosi sa aduca stapanilor mingea inapoi. O ora de plimbat prin parc mi-a incarcat bateriile pentru toata saptamana.

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D