Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Impresii calde de la Reuniunea Bloggerilor

Reuniunea bloggerilor piteşteni, ediţia a patra, 6 decembrie, 14.20... Intru în sala de conferinţe a hotelului Muntenia şi văd oameni pe hol, fumând, "chatuindu-se", zâmbind. Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost: "Oare ce caut eu aici?". În fine am dat un "Bună ziua tuturor" îngâtuit, mi s-a răspuns familiar. Şi am început să mă dezmeticesc.
Deşi a început cu o oră întârziere, faţă de cum fusese anunţat, evenimentul a fost o reuşită. (Da,
Dumis, chiar dacă îţi cam făceai probleme în sensul ăsta la început). Mi-a plăcut în special atmosfera relaxată, dezinvoltura de a vorbi în faţa "publicului" (foarte bun, din punctul ăsta de vedere, mi s-a părut Tibi Puiu. O expunere interesantă, argumentată, haioasă pe alocuri, o reţetă pe care o consider printre cele mai bune în astfel de situaţii).
Am cunoscut oameni pasionaţi de promovare, chiar specialişti în comunicare, mult mai îndreptăţiţi să ţină seminarii, poate, la facultăţile de profil, decât grizonaţii care
habar n-au cu ce se mănâncă internetu', numindu-l în poliloghiile lor "sursă de prostii, pornografii şi mizerie". Bloggerii sunt inteligenţi, domne, m-au convins de asta Adi Enache, KillerINC, Ramonelu, Drojdie şi toţi ceilalţi.
Chiar dacă n-am rămas până la final, ştiu deja concluzia: Online-ul este viitorul şi trei sferturi din prezent!
P.S.: Felicitări organizatorilor şi... mulţumesc pentru tricou! :D

Comentarii

Anonim a spus…
Imi pare bine ca ai venit si iti multumesc pentru ce ai spus in articol.

Te mai asteptam si la evenimentele urmatoare, care vor fi mult mai bune ca asta.

Garantez, ca la anul vom avea si invitati specializati pe un anumit domeniu, poate chiar straini.

Mersi mult inca o data. Imi poti trimite si mie pozele pe mail ?
Aimée a spus…
Cum era, Ralu, povestea aceea cum ca jurnalistii ar trebui sa ramana pana la finalul unui eveniment? :p Oricum, ma bucur ca macar am avut parte si eu de impresii de acolo! Poate data viitoare o sa fiu prezenta! :)
Raluca Nicula a spus…
Daca îţi spun că a durat 4 ore mă crezi? Şi nu uita, mi-s femeie măritată! Ştii tu... ceva cu "devreme acasă"... :))
Aimée a spus…
:)) Api la 4 ore... te inteleg! :D

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Tu decizi!

Aseară, uitându-mă la emisiunea " Tu decizi ", moderată de Tatulici, Ursu şi Buşcu am avut o revelaţie: dacă ar lăsa pentru câteva seri şi românii deoparte telenovelele, circurile televizate şi alte asemenea nebunii şi s-ar uita la o confruntare între candidaţii la Preşedinţie, n-ar mai vota unii dintre ei, iertată să-mi fie expresia, cu fundul! De exemplu, eu pot spune, că în urma acestor emisiuni (în principal de pe Realitatea TV ), mi-am format opinia electorală. Ştiu cu cine votez şi pot spune că acela pe care eu îl voi susţine este cel care mă va reprezenta cel mai bine (în cazul în care nu va intra şi el protagonist în filmul "Întoarcerea la 180 de grade"). Aseară au fost în studio Antonescu şi Oprescu, iar din Cluj Hunor. Cu o declaraţie a "doctoraşului" am fost total de acord: "Nu are ce căuta politicul în şcoli, spitale şi justiţie". Cât despre Antonescu, n-am ce zice, se vede că e şcolit, inteligent şi le zice bine de tot. Hunor nu m-a ...