Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Lecţie de discurs

Asta a făcut preşedintele S.U.A George W. Bush astăzi la Palatul CEC, pentru toţi politicienii români, în special pentru Traian Băsescu.

Un discurs curat, coerent, precis şi... vădit sensibil pentru români (şi nu numai). Acesta a început cu relatarea momentului curcubeului apărut în urma întrevederii lui Bush cu Iliescu, imediat după ce a fost lansată invitaţia României de a adera la NATO. După enumerarea clară a obiectivelor Alianţei (necesitatea scutului anti-rachetă pentru europeni, aderarea Croaţiei, Albaniei şi Macedoniei, susţinerea întărită a trupelor în Afghanistan), discursul lui Bush s-a încheiat atingând încă un punct sensibil al românilor şi anume acela al omagiului adus soldatului român Aurel Marcu care şi-a pierdut viaţa în Afghanistan. A fost dorinţa preşedintelui american de a invita la Palat pe văduva acestui soldat.

Privind printre rândurile acestui discurs bine elaborat şi structurat, am remarcat că Bush şi-a arătat ultimele cărţi după care va juca în extinderea NATO. El a mai adus astăzi o contribuţie pentru întărirea spuselor critice ale lui Putin la adresa sa, şi anume că NATO încearcă să desconsidere ONU, prin preluarea prerogativelor acestuia, în special cele de menţinere a păcii prin cooperare internationala si securitate colectiva, prin noile sale intenţii militare.
În special din acest motiv, consider apariţia lui Bush o lecţie de discurs şi atât! În rest... lupul îşi schimbă părul, dar năravul NEVER.

Click aici pentru a vedea cum şi mai ales cu ce au ajuns puternicii lumii la Bucureşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...