Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Lecţie de discurs

Asta a făcut preşedintele S.U.A George W. Bush astăzi la Palatul CEC, pentru toţi politicienii români, în special pentru Traian Băsescu.

Un discurs curat, coerent, precis şi... vădit sensibil pentru români (şi nu numai). Acesta a început cu relatarea momentului curcubeului apărut în urma întrevederii lui Bush cu Iliescu, imediat după ce a fost lansată invitaţia României de a adera la NATO. După enumerarea clară a obiectivelor Alianţei (necesitatea scutului anti-rachetă pentru europeni, aderarea Croaţiei, Albaniei şi Macedoniei, susţinerea întărită a trupelor în Afghanistan), discursul lui Bush s-a încheiat atingând încă un punct sensibil al românilor şi anume acela al omagiului adus soldatului român Aurel Marcu care şi-a pierdut viaţa în Afghanistan. A fost dorinţa preşedintelui american de a invita la Palat pe văduva acestui soldat.

Privind printre rândurile acestui discurs bine elaborat şi structurat, am remarcat că Bush şi-a arătat ultimele cărţi după care va juca în extinderea NATO. El a mai adus astăzi o contribuţie pentru întărirea spuselor critice ale lui Putin la adresa sa, şi anume că NATO încearcă să desconsidere ONU, prin preluarea prerogativelor acestuia, în special cele de menţinere a păcii prin cooperare internationala si securitate colectiva, prin noile sale intenţii militare.
În special din acest motiv, consider apariţia lui Bush o lecţie de discurs şi atât! În rest... lupul îşi schimbă părul, dar năravul NEVER.

Click aici pentru a vedea cum şi mai ales cu ce au ajuns puternicii lumii la Bucureşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...