Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Parte dintr-un proiect

Muncesc cu spor! O să particip la un concurs de proză scurtă și mi-am pus rotițele la treabă. Vă las un fragment!



Mă așez pe canapea, îmi pun ceașca de cafea pe măsuța de sticlă. Ptiu! Cum am putut să uit? Romul! Mă ridic, iau sticla din dulapul cu băuturi. Captain Morgan Original, de 0,7 litri. Alaltăieri l-am cumpărat și am băut doar jumătate. Al dracu de scump, aproape 60 de lei, dar al dracu de bun. Îmi iau un pahar mic, îl umplu și-l așez pe măsuță, lângă cafea. Da, cred că am omis să vă spun. Romul e pasiunea mea. Știți secțiunea aia de Pasiuni sau Hobby-uri dintr-un Curriculum Vitae? Eu, dacă aș fi tânăr și mi-aș căuta un loc de muncă, aș completa-o cu „Rom”. Da, aș fi sincer. Nu știți că nu e bine să minți într-un CV? Eu nici pe Rodica nu am mințit-o. I-am spus de la început, încă de când o sărutam cu foc în parcul de lângă liceul Bălcescu, că are buzele mai bune decât romul. Ea a luat în râs: „Ce comparație găsiși și tu! Nu puteai spune că am buzele mai dulci decât dulceața de trandafiri?” „La dracu cu dulceața de trandafiri! Aia mă leșină. Romul are cel mai rafinat gust din lume, fato!”, i-am spus.

va urma

Comentarii

Aimée a spus…
Succes! Macar tu sa faci ce-ti place! :)
Raluca Nicula a spus…
Multumesc, Crengu! Exersez si eu :)

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...