Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pe final de an...

Pentru mine, 2010 a fost unul dintre cei mai grei ani, din toate punctele de vedere. Aşa că, ducă-se! Dacă ar fi să zăresc printre atâtea evenimente neplăcute şi un licăr de împlinire, acela ar fi că mi-am dovedit că pot, dacă vreau. Şi vreau în continuare!
Ce aştept de la 2011? Nimic deosebit, pentru că planurile şi aşteptările nu se vor îndeplini doar pentru că aşa vreau eu, nu? Pot, în schimb, să-mi promit că o să încerc să fiu mai puţin dură cu propria persoană, atât!
Dacă nu ne mai citim până anul viitor, vă urez să vă găsească 2011 plini de linişte sufletească. E tot ce contează pe lumea asta!

Comentarii

Aimée a spus…
Hehe, iar ne nimerim: si pentru mine 2010 a fost taare greu. Dar am invatat multe. :) Iti doresc un 2011 mai usor, mai linistit, mai bogat in impliniri (spirituale, ca cele materiale se duc tot cum au venit)!
Raluca Nicula a spus…
multumesc, Crengu! Dupa un an greu, musai sa vina unul bun si pentru noi :D
şi eu zic la fel. adică tot aşa cum ziceţi şi voi. plus etc.
închina-vă-voi o cupă de şampanie de cum bate gongul de 12 noaptea vineri spre sâmbătă, adică 31 decembrie 2010-1 ianuarie 2011, indiferent când o să pice asta!
şi nu uitatţi, anul care vine e Anul Iepurelui, după zodiacul chinezesc. nu ştiu ce înseamnă asta, că nu am avut chef să citesc. dar vă spun eu că e ceva mişto. iepurii sunt mişto, de unde şi expresia chaud comme un lapin.
gata. hai pa.
Geocer a spus…
Raluke, nici pentru mine n-a fost prea bun acest 2010. Doar daca pun la socoteala faptul ca mi-am petrecut vara cu mana-n gips si tot e ceva (nasol). Dar asa sunt anii si vremurile : si mai buni (sau bune) si mai rai (sau rele). Important e ca "apa trece, pietrele raman".
Lăcrămioara a spus…
Un an plin de optimism şi noroc, să ai şi nu în ultimul rând, multă linişte!Să-ţi fie bine!
Raluca Nicula a spus…
George, sa ne fie de bine in 2011.
Lacry, sarumana pentru urari, un an mai bun sa avem cu totii!

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg