Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Să ne bucurăm! Zic...

Gaudeamus, 2010. Edituri, cărţi, lansări, oferte, muzică, ceaiuri, cafele, gustări, dar, mai presus de toate, oameni frumoşi.

Trebuie să recunosc, nu mai fusesem niciodată la acest târg şi mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. De acolo m-am întors şi cu câteva volume, dar pe unul trebuie să-l laud neapărat. Se numeşte "Criminali în paralel" şi îi aparţine lui Denis Grigorescu, un tânăr piteştean care, vă zic, este fermecător. El a câştigat concursul de manuscrise organizat de Romanian Crime Writers Club, premiu care a constat în publicarea cărţii sale sub sigla Crime Scene Publishing. Felicitări, Denis! Amănunte despre carte nu vă pot da încă, pentru că n-am apucat s-o răsfoiesc, dar promit să revin şi cu o părere în cel mai scurt timp. În altă ordine răsturnată de idei, am avut plăcerea să cunosc o mulţime de autori: Grigore Cartianu, Ivona Boitan, Lucia Verona, Monica Ramirez, George Arion, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, pe unii de aproape, pe alţii mai de departe. Dacă standul Adevărul mi s-a părut printre cele mai populate (fără să fiu subiectivă), Tritonicii au ştiut să atragă prin lansări cu arme şi cu... comisari. Nu zi de zi vezi un careu de dame sexy care-ţi pun armele la tâmplă. A păţit-o şi comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, care a fost răpit de doamne şi pus la respect.În rest, mi-au mai plăcut, aroma de cafea combinată cu dulcele ceaiului, apoi tinerii care răsfoiau cu drag volumele achiziţionate (hei, cine a zis că tineretul nu mai citeşte?), bătrâneii care au asistat, zâmbitori, la lansări, CD-urile de la standul Radio România Muzical, directurile TVR Cultural. Dacă e să mă întrebaţi ce nu mi-a plăcut, n-aş şti să vă zic, sincer.

Comentarii

Geocer a spus…
Mi-ai adus si mie carti?
Raluca Nicula a spus…
Da, Geocer, ti-am adus.
Ciupel a spus…
Cartianu e "autor"? Ce anume autorizeaza?
Raluca Nicula a spus…
Ciupel, "Autorizeaza" "Sfârşitul Ceauşeştilor şi "Crimele Revoluţiei".
Geocer a spus…
Ce sexy era Ivona! Incepe sa-mi para rau ca n-am mers si eu.
Raluca Nicula a spus…
Geocer, daca nu te duci tu la Mahomed, ti-am adus eu Mahomedul, prin poze :D. Multumit?

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg