Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Nu mai vreau să dau niciun ban! Vreo problemă?

Nu e zi de la Domnul să nu mă asalteze peste zece cerşetori: pe stradă, în piaţă, lângă biserică, lângă bancă, lângă şcoală etc. Mulţi dintre ei lichele apte de muncă, fără handicap sau mai ştiu eu ce. Pur şi simplu le place să stea, cât îi ziulica de lungă, cu mâna întinsă şi să ceară: "Dă şi mie un leu!".
Mi s-a luat. Nu mai vreau. Am dreptul să nu fiu agresată de aceşti indivizi. Eu muncesc pentru banii mei, de ce i-aş da de pomană unor impostori care stau şi freacă menta? Acum veţi zice că fac parte din categoria "Hagi Tudose". Puţin îmi pasă. Am trecut de perioada aia naivă când ajungeam la şcoală cu zero bani pentru că în drumul meu întâlneam cerşetori care îmi storceau buzunarele.
Cel mai mult mă enervează boracii cerşetori, ştiţi, copiii ăia despuiaţi care se ţin după tine zeci de metri şi te disperă cu replicile lor tocite: "Îmi dai şi mie un ban, să-ţi dea Dumnezeu sănătate!".
Ăştia sunt cei mai agresivi, pur şi simplu îţi strică ziua. Iar eu n-am nevoie de încă un motiv în plus de stres şi enervare. Aşa că, domnule primar, fă ceva cu ei, că deja nu mai pot!

Comentarii

Personale a spus…
nu, nu faci parte din categoria Hagi Tudose, faci parte din societatea hartuita de acesti oameni care nu vor sa se integreze, care nu urmeaza nici un program social, caci e mult mai la indemana si usor sa castige milioane din cersetorie. Consider ca pot fi oarecum "sanctionati" bagandu-i la tulburarea ordinii publice. ca pana la urma asa e
Geocer a spus…
Cand apare unul dintr-ala care-mi zice "Sa-ti dea Dumnezeu sanatate!" ii raspund si eu la fel : "Si tie sa-ti dea bunul Dumnezeu si sanatate, si bogatie si sa-ti traiasca tot neamul ...".
Nu crezi ca e o idee buna?
Raluca Nicula a spus…
Anca, da, societatea asta hartuita e si ea foarte bolnava la cap, asa ca sanctiuni in urmatorii o suta de ani, pentru dementii astia care te asalteaza, n-o sa vedem!

Geocer, :)) e o idee buna, dar dupa trei d-astia iti pierzi rabdarea si zici d-alea mai de dulce :P
simf a spus…
eu le dau copiilor covrigi, de obicei ii mananca imediat. in rest - nu raspund. oricum ma agaseaza cersitul si ma enerveaza crunt ca politaii stau langa ei fara sa le zica nimic.

Postări populare de pe acest blog

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...