Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

La mulţi ani, măi copii!

Copilăria mea e la locul ei. Adică undeva la ţară, într-un loc uitat de lume, dar niciodată de Dumnezeu. De câte ori mă duc în sătucul natal mă umplu de ea, o respir, mă las învăluită. Pentru că, ea, frumoasa vârstă a inocenţei, e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Au contribuit la farmecul ei: părinţii, fraţii, bunicii, dealurile, orezul cu lapte făcut de bunica, puişorii de găină, căţeluşul meu Florin căruia îi smulgeam genele (?), desenele animate, frumoasele jocuri şi, de multe ori, chiar şi neajunsurile.
Poate că acesta este lucrul cu care mă mândresc cel mai mult: nu mi-am pierdut copilăria şi, de aceea, azi o sărbătoresc. A voastră unde e?

Comentarii

papabembe a spus…
papabembe se prezintă la raport: copilăria mea e la purtător, să trăiţi!
şi nu o dau nici pe cinşpe tranşe de la FMI:))
Raluca Nicula a spus…
bravo, papabembe!
EmaPirciu a spus…
Si eu care credeam ca sadism inseamna sa tunzi pisica...
Raluca Nicula a spus…
gamalia, chiar ca eram sadica. Si bietul caine statea ca era foarte batran si nu se mai putea misca :(
Geocer a spus…
Doamna, sa stiti ca Papabembe n-a fost cuminte si a vorbit in timpul piesei de teatru de sambata seara. Sa-i scadeti nota la purtare !
Raluca Nicula a spus…
Ia uite! A apărut şi Georgică-Pârâciosul aici în tabăra noastră :))
Brandart a spus…
va citesc cu multa placere:)
Raluca Nicula a spus…
Brandart: ma bucur foarte mult. Sper sa nu dezamagesc ;)

Postări populare de pe acest blog

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...

Tu decizi!

Aseară, uitându-mă la emisiunea " Tu decizi ", moderată de Tatulici, Ursu şi Buşcu am avut o revelaţie: dacă ar lăsa pentru câteva seri şi românii deoparte telenovelele, circurile televizate şi alte asemenea nebunii şi s-ar uita la o confruntare între candidaţii la Preşedinţie, n-ar mai vota unii dintre ei, iertată să-mi fie expresia, cu fundul! De exemplu, eu pot spune, că în urma acestor emisiuni (în principal de pe Realitatea TV ), mi-am format opinia electorală. Ştiu cu cine votez şi pot spune că acela pe care eu îl voi susţine este cel care mă va reprezenta cel mai bine (în cazul în care nu va intra şi el protagonist în filmul "Întoarcerea la 180 de grade"). Aseară au fost în studio Antonescu şi Oprescu, iar din Cluj Hunor. Cu o declaraţie a "doctoraşului" am fost total de acord: "Nu are ce căuta politicul în şcoli, spitale şi justiţie". Cât despre Antonescu, n-am ce zice, se vede că e şcolit, inteligent şi le zice bine de tot. Hunor nu m-a ...