Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

De ce trăiau înaintaşii noştri mai mult

Nu se stresau atât, deadline-urile lor erau impuse de natură şi nu de un şef iritant. Atunci când culegeau porumbul şi coseau iarba de pe tarlalele proprii, nu stătea nimeni cu mapa în spatele lor presându-i să se mişte mai cu talent.

Când mergeau la muncă, apa lor era ţinută în urcioare din lut, nu în bidoane de plastic, cauzatoare de cancer.

Îşi trimiteau scrisori şi telegrame, nu sms-uri şi beep-uri radiante.

Nu se uitau la televizor, adică nu-şi îmbâcseau creierul cu fel şi fel de tâmpenii; nu mergeau cu maşini superpoluante, ci cu biciclete care le dezmorţeau muşchii şi le umpleau plămânii de aer curat; nu mâncau hamburgeri, pizze, şaorme, cartofi prăjiţi de la McDonalds şi nu beau sucuri cu E-uri mai multe decât bule.
Făceau mai mult sex neprotejat, ceea ce evident, era un avantaj în special pentru femei, nemaifiind nevoite să înghită toxine cu tonele

Păstrau o adevărată comuniune cu natura.

Şeful lor nu era Băsescu. :)

Comentarii

Irina a spus…
Seful lor era Ceausescu!!:))
Raluca Nicula a spus…
Măcar ăla era tiran pe faţă...
Andreea B. a spus…
Da, dar atunci totul tinea de hazard.. Acum parca poti programa toate lucrurile. Chiar si cand sa faci si sa nasti un copil. Si, oricum, nu cred ca cineva ar mai fi capabil sa traiasca fara dead-line-uri. Daca nu i le-ar impune seful, si le-ar impune singur/a..
Raluca Nicula a spus…
@Andreea: Nu ştiu cât de bună e chestia asta cu programatu'. Cred că la un moment dat se întoarce totul împotriva noastră.
Geocer a spus…
Nu e nevoie sa te protejezi inghitind pastile. Exista si niste foite contraceptive (asta pentru cei care nu suporta prezervativul si pentru cele care nu vor sterilet).

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Concurs!!!

De dimineaţă am mers la chioşc şi am cumpărat Revista Tabu , numărul din septembrie. Ştiam că acolo se regăseşte Andreea Preda , fosta mea colegă de la Muntenia FM şi actualmente marketeriţă pe calea succesului, care povesteşte cum o concediere a însemnat pentru ea un pas către împlinirea unui vis. Revista s-a vândut cu o carte din colecţia Cotidianul , volum pe care eu îl aveam. Aşa că m-am gândit să pun la cale un concurs cu un premiu "cultural": "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Tot ce trebuie să faceţi e să scrieţi la voi pe blog recenzia unei cărţi pe care aţi citit-o vara asta. După ce faceţi asta, anunţaţi-mă şi pe mine şi poate intraţi în posesia romanului care mie mi-a plăcut foarte mult. Mult succes, hai că nu e deloc greu! :D Data limită: marţi, 1 septembrie 2009, ora 19.00 !

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...