Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2016

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pentru delicata mea

Am aflat chiar de Bunavestire că o port în pântece, se întâmpla în anul 2013, mult prea devreme după prima naștere. Dar ziua asta m-a întărit și mi-a dat speranță că ne vom descurca pe noul drum al familiei noastre, drumul către cea mai frumoasă realizare din viața unui om. Pentru că, da, de mică mi-am dorit să am doi copii, băiat și fată. Cineva acolo sus mă iubește dacă mi-a îndeplinit atâtea și atâtea vise frumoase. Încă din primele zile de viață am remarcat deosebiri evidente între firea Ei și cea a Lui, dar și asemănări izbitoare, mai ales fizice. După câțiva ani nebuni și frumoși alături de cei doi iepurași ai familiei noastre, s-au conturat ușor și personalitățile lor: el - vulcanic, dar și isteț și sensibil, ea - delicată ca o floare, ascultătoare, răbdătoare și la fel de deschisă spre învățare. "Delicata", cum ne place nouă să-i spunem, are instinctul unei mămici grijulii încă de mică. Toată ziua o vezi cum caută în coșul cu jucării păpușele și ursuleți de pluș,

Pendiuc candidează. Află din partea cui!

Recunosc că de când m-am despărțit (poate definitiv, poate temporar) de presă, îmi lipsesc deseori unele personaje. În activitatea mea de reporter/redactor m-am "lovit" de fel și fel de oameni, unii mai veseli, alții mai triști, c-așa-i în tenis. Astăzi ne ocupăm de cazul Tudor Pendiuc, pentru că am văzut în presă că stimabilul dorește să candideze (nu mai știe nici el a câta oară) pentru funcția de primar al Piteștiului. Dilema cea mare în aceste zile este, însă,   din partea cui ? Că PSD Argeș s-a lepădat de el după scandalul de corupție în care a fost implicat. Eu am aflat pe surse din partea cui va candida Tudor Pendiuc și vă spun și vouă că doar n-oi ține pentru mine. Ei bine, bomba bombelor e că Pendiuc va candida din partea Penitenciarului Colibași. foto: adevarul.ro Lăsând gluma proastă deoparte, ce mai caută acest personaj în și așa destul de sinistra politică argeșeană? Nu s-a săturat de atâta "condus", din '92 până în zilele noastre? Disper

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă. Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet,

Experiența mea la Pediatrie Pitești sau cum dracul nu e chiar atât de negru!

sursă foto: www.epitesti.ro  Trebuie să recunosc că mă ia cu fiori când ma gândesc la spitale. De fapt nu am întâlnit pe cineva care să se simtă prea confortabil când vine vorba despre asta. Dar, că vrem, că nu vrem, uneori suntem puși în situația de a ne lua de gât cu demonii noștri. Așa se face că zilele trecute am ajuns la  Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Pitești cu fetița care a răcit și părea că nu respiră bine. Am intrat în sediul cel nou al urgențelor (inaugurat ieri, 23 martie 2016), iar portarul ne-a spus să intrăm la triaj pentru a spune ce problemă avem. Ne-am așteptat rândul și apoi am intrat. O doamnă doctor a luat la cunoștință situația noastră, după care a examinat fetița, a văzut că nu e în regulă, iar o asistentă ne-a condus la un pat de la "Urgențe minore". Până aici totul a decurs rapid și, contrar așteptărilor, fără incidente. În secunda doi, două asistente i-au luat sânge micuței, pentru o hemogramă și i-au făcut aerosoli

Citate din "Muntele Vrăjit", de Thomas Mann

După cum v-am promis în postarea anterioară, am revenit cu citate din "Muntele vrăjit". Nu sunt un culegător disperat de citate, dar selectez întotdeauna ceea ce-mi place și consider util în dezvoltarea mea psiho-emoțională. Așa că vă las în continuare cu câteva frânturi din această carte minunată, în speranța că vă vor fi și vouă de folos: "Un suflet fără trup este tot atât de lipsit de omenie și tot atât de fioros ca și un trup fără suflet - și de altfel primul este o excepție rară, în vreme ce al doilea este regula"; CITIȚI ȘI: Thomas Mann - "Muntele vrăjit" Sven Hassel - "Gestapo" Thomas Hardy - "Departe de lumea dezlănțuită" "Muzica are și această putere, știe minunat să exercite o influență aidoma stupefiantelor"; "Cuvântul este gloria omului și numai el face ca viața omului să fie demnă"; "Atunci când ochii își vorbesc, se tutuiesc, chiar dacă buzele n-au spus vreodată nici măcar

Thomas Mann - "Muntele vrăjit"

"Muntele vrăjit" este o carte după care nu poți citi prea repede altă carte, îți trebuie un  respiro, în care să se așeze toate stările prin care ai trecut de-a lungul celor peste 900 de pagini. Hans Castorp, personajul principal, își vizitează vărul, pe Joachim Ziemssen, la sanatoriul internațional de boli pulmonare din Berghof, Elveția, unde acesta se află internat de câteva luni. Deși vizitatorul are în plan să rămână doar trei săptămâni alături de ruda sa, după câteva episoade de febră, se transformă și el în pacient al consilierului aulic Behrens, medicul șef, care îi recomandă să rămână "la orizontală" până se pune pe picioare. Dar problemele actuale scot la iveală altele mai vechi la plămâni, astfel că tânărul Castorp ajunge să-și petreacă SUS, pe muntele vrăjit, șapte ani. Cum va suporta omul de la șes viața de la munte? Ce va face el în tot acest timp? Sunt întrebări la care cititorul va găsi răspunsurile alături de Hans. Un lucru este însă cert,

Sven Hassel - "Gestapo"

Am făcut-o și pe asta: am citit două cărți în (aproximativ) același timp. Este vorba despre doi coloși, două cărți esențiale care te cuceresc încă de la primele paragrafe.  Inițial, mă apucasem să "urc" pe "Muntele vrăjit", al lui Thomas Mann, o carte extraordinară, despre care voi vorbi data viitoare, dar, cum lentoarea poveștii mă obosise cumva, am decis să mă apuc de un roman de război, care să contrabalanseze (oarecum) pasivitatea faptelor din prima carte. Și bine am făcut. Imediat ce începi să citești GESTAPO, te simți ca la cinematograf, vizionând un film 3d care te absoarbe cu totul. Devii un martor oripilat al unor scene despre care doar auzisei vag că ar exista. Macabrul de pe câmpul de război și atrocitățile din închisorile naziste te vor face să trăiești acțiunea cu un nod în gât, dacă ești mai slab de înger. Autorul danez Sven Hassel descrie fără pic de milă, dar cu un umor nebun, scene terifiante, având experiența implicării personale în lu

Mărțișorul meu

Sunt câțiva ani de când trăiesc altfel zilele de 1 și 8 Martie și mă bucur că ne făurim motive de a fi mereu fericiți. Da, dacă s-ar putea, aș declara fiecare zi ca fiind una specială, în care să ne bucurăm de ceea ce avem, să fim mulțumiți cu noi înșine și cu cei de lângă noi. Acesta este mărțișorul meu de anul acesta și, sper, de încă zeci de ani de acum înainte: patru brațe fragede și încă două viguroase care mă cuprind și,  împreună, mă fac să mă simt ceea ce sunt cu adevărat: femeie și mamă! La mulți ani tuturor celor care păstrează primăvara în suflet!