Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2010

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Trei povestiri, o singură condiţie

... aceea a artistului. Prin "Gertrud", "Rosshalde" şi "Ultima vară a lui Klingsor", Hermann Hesse ne atenţionează că nu există artă fără sacrificii, izolare şi suferinţă (iar în ultimul caz fără vin). "Gertrud" (1910) este povestea unui compozitor căruia, în tinereţe, un accident nu i-a mutilat numai un picior, ci şi încrederea în sine. Primul handicap îşi va găsi refugiu în lumea frământărilor, neputinţelor şi contradicţiilor, elemente pe care Kuhn le va stoarce şi le va transforma în notele unor creaţii de succes. Cel de-al doilea însă este de departe şi cel mai grav, reflectându-se în relaţiile compozitorului cu cei din jur, îndeosebi femei. Tânjind după dragostea frumoasei Gertrud Imthor şi izbindu-se de refuzul ei tacit, Kuhn găseşte ca unică soluţie la iadul său interior moartea. Dorinţa lui morbidă va fi însă sugrumată de izbăvirea care avea să vină: acceptarea condiţiei sale. "Rosshalde" (1914) este o lecţie aspră. Pict

El presidente

Și ăla mic, de respira greu... era președintele, mă! Vouă vă vine să credeți că ăsta ne e șef de stat? Să mor io, dacă l-aș vedea în pasaj, i-aș da un leu :))

Cel mai scump, cel mai profitabil

Dap, exact aşa cum am ştiut imediat după ce l-am văzut, AVATAR a depăşit Titanicul la încasări , ajungând astfel nu numai la performanţa celui mai scump film din istorie, ci şi la a celui mai vizionat. Nu pot decât să mă bucur pentru asta. Când îi mai aud pe unii văitându-se că "vai, ce film e ăsta, câte filme culturale s-ar fi putut face cu banii respectivi", mi-e chiar silă. S-ar fi putut face, într-adevăr, vreo două, dar... câţi dintre locuitorii Planetei s-ar fi înghesuit să le vadă? Îmi place foarte mult la Avatar că promovează binele, frumosul, dragostea, având totodată şi o tentă eco. Eu l-am văzut de două ori la Cinemacity , 3d, şi tot o să-mi cumpăr dvd-ul când va apărea. E un film pe care mi-aş dori să-l vadă şi copilul meu peste câţiva ani, pentru că ar avea ce să înveţe.

Bloggerii cititori. Care este!

A trecut şi cea de-a nu-ştiu-câta întâlnire a clubului bloggerilor cititori (mai degrabă "discuţioşi" aş zice, că azi chiar n-am vorbit despre cărţi decât foarte, foarte puţin). Grupului nostru i s-a alăturat în această seară şi Remus Ştefan pe care mi-a făcut plăcere să-l cunosc aşa la o cafea şi-un 7up, că de ştiut îl ştiam din vedere. Mă bucur, Remus, că mi-ai onorat invitaţia, aşa că în continuare îi aşteptăm să-şi facă timp şi curaj să apară la Librăria mea şi pe domnii Cristian Cocea (cu tot cu pipă) şi Aurel Sibiceanu, zis Sibi. Au mai povestit ce-au mai făcut, ce-au mai păţit Ema (complimentată pentru "mintea ascuţită"), Oana şi al său inegalabil soţ, Sorin, şi George Cernătescu , cel care s-a întors, precum fiul risipitor, la vechea platformă blogspot, renunţând la .net . Dar n-au fost, şi eu le-am simţit lipsa, Ioana şi Dan aka "porumbeii blogosferei piteştene". Dane, vreau să ştii că am fost fată cuminte şi mi-am pregătit lecţia dată de tine

Dragoste de câine

Am o iubită frumoasă şi v-o prezint şi vouă, aşa ca să vă ofticaţi :P De mică am fost apropiată de animăluţe. Furam de acasă lapte, în care înmuiam pâine, şi le duceam căţeluşilor împrăştiaţi pe sub căpiţele de fân, pe sub fel şi fel de bălării, în fine. Îmi plăcea să le duc grija şi să-i fac să se simtă iubiţi. Nu m-am schimbat cu nimic de atunci, din punctul ăsta de vedere. Îmi amintesc şi acum când am găsit într-o staţie de autobuz doi căţeluşi, amândoi băieţi, părăsiţi, înfometaţi şi jerpeliţi. I-am luat în braţe şi am fugit cu ei acasă. Pentru că ai mei nu mai suportau prezenţa altor animăluţe în curte, i-am pitit şi le duceam mereu papa. Odată i-am băgat şi în lighean să-i spăl că prea erau murdari şi plini de purici şi i-am şters cu prosopul de faţă al familiei :D, vă daţi seama ce scandal a ieşit. În scurt timp cei doi, Benny şi Roşcatu', au devenit prietenii gospodăriei Marin şi au supravegheat curtea cu devotament. Nu mai spun că acum când ajung la ţară, nici nu apuc bin

Biletu', biletu', unde e biletu'?

Să stabilim de la bun început: eu nu merg cu autobuzul, nu de alta, dar n-am de ce. Din Popa Şapcă, adică unde stau, şi până în centru, adică unde serviciuiesc, nu s-a inventat linie de transport local. Dar sunt alţii mult mai ghinionişti ca mine, trebuie să recunosc. Să te trezeşti dimineaţa, să n-ai schimbat pentru bilet, să bagi o bancnotă măricică, să aştepţi, să aştepţi, să înjuri, să primeşti biletul, să aştepţi, să nu primeşti rest. Care e următorul lucru, după înjurat, pe care-l faci? Te apuci, ca orice om normal, stresat la gândul unei grele zile de muncă, şi-i dai un capac respectivului. Hai şi un picior! Tot nimic! Straşnicul automat rămâne neînduplecat şi pace. Nu eu sunt personajul textului de mai sus, doar v-am zis că nu merg cu autobuzul, ci un piteştean la întâmplare. Am fost de curând la Primărie la o conferinţă de presă şi edilul nostru Tudor Pendiuc se văita că lumea vandalizează automatele. Unii dintre huni (mai plini de inspiraţie şi mai lipsiţi de creieraş) au băg

Taguri de ianuarie

pictor: Ioan Popei Brrr!!! E gheaţă peste tot, "E ger cumplit, e drumul greu"! Dar e frumos. Chiar dacă frigul îţi înjunghie carnea şi buzele îţi crapă atunci când dai să râzi. Paşi care freamătă zăpada, abur ieşind din guri paralizate, cojoace, mănuşi, fulare, nas roşu, dârdâit, ochi înlăcrimaţi, gene grele, obraji ca de sticlă - gata-gata să se spargă -, câini zgribuliţi, pisici nervoase, ţurţuri, fum gros pe coş, rufe bocnă spânzurate pe sârmă. Să mai spuneţi voi că nu e frumoasă iarna pe uliţă!...

Un forum pentru argeşeni

Da! Era nevoie de aşa ceva şi bine că s-a gândit cineva să-l şi pună în practică. Argeş Forum este un site care îşi propune să sudeze un grup virtual de argeşeni care împărtăşesc aceleaşi pasiuni: filme, blogging, câte şi mai câte. Mie îmi place foarte mult, de aia m-am înscris şi de aia îl şi recomand. Aşa că daţi o tură până acolo, dacă aveţi încredere în gusturile mele. Cred că o să fie foarte mişto când o să fie populat de-a binelea. Argeşeni, să ne cunoaştem mai bine! :D

Premianta vă premiază cu premii

Pornesc cu dreptul în blogosferă la început de 2010. Două colege frumoase, deştepte şi devreme acasă m-au premiat. Este vorba despre Ema şi Steluţa , care au considerat că blogul meu este unul special... pentru ele, cel puţin. Trebuie să recunosc că nu mă omor cu premii şi lepşe perpetuate pe bloguri, dar dacă cineva m-a premiat pe mine, eu de ce să n-o fac? Aşa că le mulţumesc frumos fetelor care mi-au pus pe cap coroniţa şi voi nominaliza şi eu câteva persoane pe care le citesc. Ca atare, The Oscars goes to... Mihai Alexandrescu , Remus Ştefan , Ioana , Simona Fusaru şi Alexandru Ştirbu . Cum e şi firesc să amintesc, motivele pentru care am dat cele cinci premii acestor bloguri sunt următoarele: autorii lor scriu bine, frumos, corect, interesant. Dar, peste tot şi toate, planează calitatea lor de oameni. Şi sper că nu se supără nimeni dacă mai dau de la mine nişte coroniţe şi diplome tuturor persoanelor prezente în blogroll, na! Regulament: 1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebui

Fulgi cu suflet

Am fost loviţi de criză în 2009, dar am fost mai cuminţi. De ce? Pentru că ninge, oameni buni! Ninge frumos, ninge cu speranţe, ninge cu dragoste şi cu medicamente pentru suflet. Aşa că ieşiţi şi prindeţi în palme fulgii! Vă vor aduce noroc în 2010.

Departe de mine

Ştiu că e iarnă în toată regula, aşa că nu cred că vă supăraţi pe mine dacă dau puţin timpul înapoi, la vremea caldă şi senină. Aşa că selectăm "Septembrie 2009" şi apăsăm "Play". Să vedem ce apare: Da, eu la cules de mere, pentru că dacă nu ştiaţi sunt o ţărăncuţă şi nu mi-e ruşine să recunosc. Încă de mică mi-am ajutat părinţii la treburi, iar culesul merelor era pentru mine o plăcere. Şi încă mai e. Oraşul m-a cizelat, dar nu mi-a şters unele obiceiuri întipărite în minte şi suflet de copilăria mea frumoasă. Când eram mică, îmi permiteam luxul de a sta în mijlocul naturii şi a asista la spectacolul firesc: unul plin de culoare, de calm, de frumuseţe. Cântam, alergam, respiram copacii cu toată verdeaţa lor şi iarba proaspăt cosită. Era minunat. Nu m-am mai întâlnit de atunci cu acest sentiment de libertate absolută. Totul s-a pierdut o dată cu instalarea la oraş. Mi-am trădat sătucul, dar ştiu că odată şi odată am să-l recuperez. Atunci nu-i voi mai picura drag

Bărbate, apărurăm la gazetă!

Şi nu la orice gazetă, ci la Adevărul de seară . Şi nu aşa oricum, ci aberând despre Valentine' day , na! Mulţumim, Patris !

Viaţă de pensionar

Şoc! M-am pensionat. Nu, păi altfel n-am cum să explic ceea ce se întâmplă. Stau şi clocesc de zici că nu-i adevărat. Sunt încă bolnăvioară, se tratează, nu-i problemă. Dar asta nu scuză faptul că nu mai ies pe afară să mă plimb de nebună. Dacă ar fi să mai găsesc ceva să mă disculpe aş zice că nu mai am timp. Fals! Am, dar nu-l gestionez cum trebuie. Pe vremuri, când eram tinerea, ieşeam cu al meu boyfriend zi de zi: pe Trivale, în Ştrand, prin Centru, pe oriunde apucam. Frumoase vremuri! În schimb, acum ce fac? Stau în casă: gătesc, fac curat, stau pe net, stau pe net, citesc, stau pe net. Deci, trebuie să-mi refac programul că nu mai ţine. O să-mi strecor printre aceste activităţi megainteresante un plimbat mititel. Ai înţeles, Bogdane? Ia să nu mă mai laşi să lâncezesc în casă. Concluzie: d-aia se îngraşă măritatele!

Ascultaţi şi vă minunaţi!

Stau şi zac. Mai avem nevoie de câte o boală câteodată ca să ne mai oprească din alergătura asta nenorocită. Aşa că acum am timp să ascult muzică bună şi să mă uit la filme. De Revelion am privit la tv în special programul de pe tvr 1. După ora 01.00, parcă, a fost muzică populară veche. O minunăţie. Am remarcat acolo o voce excepţională pe care n-o mai auzisem niciodată, de fapt nici pe youtube nu sunt decât vreo trei melodii ale acestei doamne care cu siguranţă ar merita mai multă promovare. Vă las şi pe voi să vă încântaţi urechile muzicale cu talentata Rela Ciulei: Eh, cum vă place?

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D

E vremea colindelor... tot anul

Mie îmi plac colindele şi după ce trec sărbătorile de iarnă. Din acest motiv vă invit să citiţi unul pe care l-am descoperit astăzi, purtând semnătura poetului Adrian Suciu. Colind cu mama Drept în pragul casei mele, A-ngheţat un plop cu stele. Focul maicii mele-ntreabă, Mama-n ceriuri are treabă. Cine-o încălzi-o-n ceriuri? Îngeri palizi şi eteruri. Adormi-va printre bolte Ca să-şi uite cele holde. Ca să nu-şi uite copiii, Va visa de ei şi iii Chipuri dragi i-a arde-n pînză, Ţesătura să cuprinză Şi la inimă s-ajungă Unde-i moartea cea mai lungă. Plopul sparge-un ochi în cer, Linu-i lin şi geru-i ger...

O bibliotecă, o colivă, o lumânare

Ce se va întâmpla cu învăţământul românesc, fraţilor? Dacă prin 2008 nu-i înţelegeam pe profesorii care cereau salarii mai mari şi ieşeau în stradă pentru a-şi cere drepturile, acum, sincer, mă încearcă un sentiment de milă când privesc tot ceea ce li se întâmplă. Mai pot fi umiliţi oamenii ăştia mult? Cât mai suportă? După ce politicienii s-au jucat de-a majorarea lefurilor în campanie (ba le dăm, ba nu le dăm), acum Guvernul a ajuns să elimine 15 000 de posturi, principalii vizaţi fiind suplinitorii. Adică tinerii. Că după băncile facultăţii nu poţi sări într-un confortabil post de profesor cu gradul I. Se vor desfiinţa bibliotecile şcolare, iar elevii îşi vor toci coatele (vezi să nu!) în cele judeţene, adică acolo unde vor trebui să cotizeze şi astfel să umfle şi cu această ocazie buzunarele Statului. În altă ordine de idei, vor dispărea pare-se profesorii de religie. Trist! Locul lor va fi luat de preoţi (vă daţi seama ce cursuri se vor face mai ales la oraş unde parohul trebuie s

Coktail televizionistic

Am tot scris aici despre televizor ca despre inamicul public numărul 1, din cauza prostiei, a vedetelor de plastic şi a guralivilor de-o zi care se promovează la tot pasul. Dar, trebuie să recunosc, nu numai aceste specimene populează spaţiul public. Sunt şi oameni care îmi plac, fie ei artişti, jurnalişti sau chiar VIP-uri. Şi pentru că am tot spus care sunt programele care îmi displac, o să vă spun şi care sunt cele pe care le consider educative şi interesante. În primul rând sunt o fană a Realitatea TV , pentru că este un post serios, cu jurnalişti în adevăratul sens al cuvântului, cu crainici şi moderatori echilibraţi. Îmi plac: Melania Medeleanu, Adrian Ursu, Oana Stancu, Răzvan Dumitrescu, Cosmin Prelipceanu, Delia Vrânceanu, Emma Zeicescu, Laura Chiriac (cu o voce de radio excelentă), Mirela Vaşadi, Cosmin Stan. Şi de la Antena 3 mă informez. Preferaţii mei de aici sunt: Gabriela Vrânceanu Firea, Moise Guran (şi-al lui Bizbazar original şi plin de informaţii utile - soţul este

În tren

Ştiţi, uităm să vedem partea frumoasă a lucrurilor. De fapt, nu uităm, ci ignorăm. Ceea ce e mai rău. Ieri stăteam în bucătărie, îmi savuram cafeaua şi citeam bloguri. Afară, pe linia ferată paralelă cu blocul meu, un mini-tren duduia pe şine. A urlat o dată. De două ori. De trei ori. Mă simţeam deja într-un film de epocă. M-am ridicat de pe scaun şi am ieşit în balcon. Parcă vedeam stând la geam o domniţă rafinată, purtând pe buclele-i blonde o pălărie chic. Degetele învăluite în mănuşi croşetate din macrame punctau nervos geamul. La destinaţie o aştepta iubitul, un gentleman în frac, papion şi joben. S-a îndepărtat spre fericire, iar eu am privit-o îndelung. N-a fost o vedenie. Nici măcar un lucru pe care mi-am impus să-l văd. A fost doar o dovadă că putem descoperi în lucruri aparent banale scene care să ne încânte. Şi dacă vă mai spun că trenul era unul de marfă, terfelit şi răpciugos?... Pasarea Colibri - In tren

Clubul bloggerilor cititori

După două absențe, deci cel puțin un punct scăzut la purtare, m-am prezentat vineri seară la clubul bloggerilor . Am discutat despre toate, mai puțin despre cărți - deh, resturile de sarmale și salată boeuf consumate în exces de sărbători nu rimau și pace cu literatura. Cu toate acestea, Dan Badea a avut bunăvoința să ne recomande niște povestiri (parcă îmi citise gândul) la alegere dintre Thomas Mann și Hermann Hesse . Și pentru că Oana noastră a fost nășică de botez, nu a putut veni, dar numai și numai de dragul ei ne vom reuni și vinerea aceasta, la aceeași oră și în același loc. Catalogul întâlnirii: Ioana , Dan , George , Mișu , Ema , Canguru . Eu le trec tuturor câte un 10, pentru că m-am simțit foarte bine și de data asta în compania lor. Pe vineri!

Constanţa Buzea - "Coline"

Sunt mai apropiată ca niciodată de poezie, acest suflet nemuritor care zboară calm şi dulce prin şi printre noi, muritorii. Şi da, o iubesc pe Constanţa Buzea , pentru că a prins acest suflet, l-a şlefuit şi i-a redat libertatea. Coline Cu clasic dor vin la coline, Acolo unde nu sunt ruine, Unde se-ngînă umbra cu sine. Mă duc sperînd, n-am plecat încă, Mă sfârşeşte o moară adîncă, E ca o boală partea mea stîngă, E ca piatra ce se mănîncă Numai de vînt şi de nimica, Numai de starea soră cu frica. Înmormîntată acolo plînge Seaca mea fire, ană subţire, Sfîntă ca iarba unde mă-nchin. Nu sunt de vină că nu mai vin. Din volumul "Coline", 1970 După aceste versuri, mă întreb retoric, "Cine a spus că Dumnezeu nu a avut şi o fiică?... - Poezia!"

Strop de suflet

Se întoarce la copilărie înainte ca viaţa să-i treacă prin faţa ochilor. Nu mai poate vorbi, doar îngână, iar atunci când realizează că nu e coerent îşi dilată ochii. Pe zi ce trece se metamorfozează. Lumea spune că devine hidos, eu cred că mai frumos de atât n-a fost niciodată. Poate pentru că ochii mei, speriaţi şi umezi, îi văd doar sufletul... Te iubesc, tati, chiar dacă nu ţi-am spus-o niciodată!

Blogul pus pe glume al unui tip serios, sau invers

Nu m-am înscris în concursul lor de criticat bloguri . 1. pentru că pe majoritatea îi citesc şi aş fi fost foarte subiectivă (ori, îmi place să cred că ea, critica, e obiectivă) şi 2. nu sunt un bun specialist în a expertiza pagini virtuale, pentru că, dacă aş fi, şi blogul meu ar fi arătat mai bine. Oricum, ce vroiam să spun e că, deşi nu mă aflu în acel concurs, tot îmi voi da drumul la degete pe taste şi voi scrie despre http://www.geocer.net/ . De ce mă bag în seamă, aţi putea întreba, pe bună dreptate. Ei bine, George Cernătescu, căci el este posesorul blogului de mai sus, este un om de la care ai ce învăţa. Este omul care nu a trecut prin viaţă precum gâsca prin apă, este persoana care odată cu vârsta a acumulat înţelepciune. Să criticăm, deci: Ce îmi place : * că scrie mult şi corect din punct de vedere gramatical; * că îmbină articolele de actualitate pur informativă cu cele de opinie; * că scrie cu umor (auto)ironic; * promovează ceea ce îi place: idei, oameni, acţiuni, evenim

Sufletul din portofel

Revin la gândul că această criză din care nu mai ieşim are şi părţile ei foarte bune. Eu le văd. Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute, un preot, şi-mi spunea că banii au început să acapereze totul în viaţa noastră, să fie mai importanţi decât părinţii, copiii, fraţii noştri. Nimic mai adevărat şi mai trist. Nu luăm cu noi în mormânt banii din bănci, casele luxoase şi maşinile de fitze, de asta e conştient oricine. Şi atunci de ce atâta stres şi nebunie pentru nişte hârtii? Şi totuşi, nu v-am enumerat părţile bune ale crizei. Nici nu o voi face. Reflectaţi şi veţi vedea că sunt destule, majoritatea fiind satisfacţii spirituale. Nu e aşa că vă simţiţi sufletul mai liber şi mai înalt atunci când portofelul e mai gol?

1000 de euro pe căciula lui Băsescu

Am râs de-am plesnit. La indicaţia Oanei , am intrat pe blogul mogulului (genial mogul!) şi am zis să-mi încerc şi eu norocul la concursul pentru care a pus în joc 1000 de euro. Am postat ceva, dar nu am putut să nu remarc cât de reuşite sunt unele epigrame trimise de bloggeri . Şi dacă nu m-aleg cu banii de la Voiculescu, poate suflă Vântu prin buzunarele mele. Hai că m-am întrecut cu gluma! Wake up!

"Old dogs" - Trailerul bate filmul

Blestemul Avatar mă bântuie. Cine m-a pus pe mine să văd un film atât de bun, în comparaţie cu care celelalte pălesc acum pe capete? M-am dus într-una din zilele trecute la Cinemacity să văd un film al cărui trailer rula de ceva timp în deschiderea 3d-urilor, şi anume "Old dogs". Ca orice trailer care se respectă, a surprins faze super tari din producţia cu pricina. Singurele, de fapt! Pentru că în tot filmul nu găseşti altă scenă care să merite efortul de a te deplasa până la cinema. Şi distribuţia părea atât de tentantă: John Travolta şi Robin Williams! Dar dacă nu aveţi o alternativă mai reuşită de a vă amuza copiii, luaţi-i totuşi de mână şi duceţi-i să vadă "Vechi tovarăşi". Lor le va plăcea, cu siguranţă.

Noi să fim sănătoşi

Să ne revenim după sărbători, zic. La televizor se discută despre buget, terenuri de golf, gripa porcină (odihnească-se în pace Toni de la Cronică!). Meteorologii fac previziuni nu tocmai fericite pentru anul în care am intrat: cică va fi cel mai cald din istorie, astrologii spun că 2010 va fi un an de glorie pentru scorpioni, seismologii (sau cei care se dau drept...) se tem că tot în acest an va avea loc un cutremur de peste 6 grade Richter în România. Deci, se anunţă un an plin de evenimente. Bine că am scăpat de alegeri şi campanii, că astea ar fi pus capac. Noi să fim sănătoşi, că nenorocirile vin şi trec, n'est-ce pas?

O noapte cât un an

Am petrecut bine de Sărbători. Şi prin petrecut nu înţeleg stat la o masă, băut bine, mâncat peste măsură, ci mai degrabă lenevit cât îi ziulica de lungă. Da, mi-am permis să stau în pat cu orele, să mă uit la filme, să râd cu poftă. Asta mai mult în perioada Crăciunului, că de Revelion am fost niţeluş mai activă. Am fost la mătuşa mea, acolo unde ne-am strâns şapte inşi, am păpat, am râs (unchiul e pur şi simplu un om de milioane) şi ne-am simţit cu toţii bine. Soţiorul s-a străduit să cânte la acordeon (între noi fie vorba, nu i-a reuşit), iar moi l-am filmat (spre binele său de om onorabil nu se cuvine să arătăm boborului acele imagini) :)) După miezul nopţii, când deja trecuserăm în 2010, şi trebuia în consecinţă să fim mai bătrâni şi mai înţelepţi cu un an... ce credeţi? Tot aşa nebuni am rămas. După ce am ciocnit şi am fost blagosloviţi, am primit "Capra": Şi-am mâncat, şi iar am halit, şi din nou am îngurgitat, da' tot biscuite în dungă mă numesc. Nu s-a pus şi pac

Primul premiu din 2010

M-aţi citit şi în 2009, mă veţi citi şi în 2010. Tocmai din acest motiv meritaţi premii nenumărate şi superconsistente. Numai că eu vă voi oferi doar unul. Simbolic. Apoi vă cânt şi ceva (nu vă astupaţi urechile, că am voce) :) Azi am să-ncrestez pe net Un link foarte şic, cochet , Dând un simplu click pe el Veţi vedea că-i frumuşel! Iată-mă, tot eu, cea veche! Posturi? Hai, ce mai pereche! Şi ce blog frumos răsare Nu-i al meu? Al meu e oare? Dar al cui! Şi sus pe header Uite-o floare! Continuăm cu o listă de internauţi care, în 2009, şi-au lăsat amprenta într-un... strop de suflet care-mi aparţine. Facem, aşadar, o pomenire întru laudă şi cinstire următorilor: Ana , Stelu , Ramona , Crengu , Irina , Rechinu , Andreea , Zeve , Marius , Patricia , Costi , Dana , Adi E ., Oana , Ioana , Simona , Florin Stoica , Ema , Adi P ., George , Alina , Anca , Dumis , Dan , Mişu , dl Cocea , Iulia , Bogdan , Silviu . La mulţi ani, dragi prieteni-cititori, 2010 să vă aducă numai bucurii, belşug şi