Raluca Nicula Blog

Toată mascarada asta cu "Zilele comunei X" a apărut de vreo câţiva ani, adică de când s-au prins mai-marii că pot să dea de mâncat şi de băut fără să-i acuze cineva că-şi fac campanie (deşi doar asta urmăresc). Până de curând nu mai ştia nimeni când a fost atestat Bradul, Ştefăneştiul, Muşăteştiul etc. etc. Însă acum toţi locuitorii amintitelor ştiu. Cum aşa? Păi, doar e zi de distracţie, de îmbuibare şi de "revergorare". Aşa că, la zi de petrecere câmpenească, tot poporu' se îmbracă în haine de sărbătoare şi iese în centru sau, cel mai adesea, pe terenul de fotbal din comună. Spre exemplu, urmând tiparul impus de la "centru", azi s-a sărbătorit Ziua Comunei Mălureni. Ce să vezi, într-o scurtă trecere? Maşini şi de o parte şi de alta a străzii, pe o rază de 500 de metri, pipiţe îmbrăcate sclipicios, cocalari cu tricouri mulate, oameni bătrâni mergând agale pe mijlocul străzii, microbuze şcolare pline cu... viitori alegători, chiote, muzică, mici, bere,

Dormiţi liniştiţi, DNA-ul veghează pentru dumneavoastră! Îi arestează pe cei care dau locuri de muncă şi îi eliberează după câteva ore pe cei care dau în cap ziua în amiaza mare . Mascaţii cotrobăie prin sertarele, calculatoarele şi agendele jurnaliştilor , în timp ce la colţ de stradă cerşetorii stau nestingheriţi , iar tinerii se bat precum chiorii în discoteci . Circul din ultima vreme te face să te întrebi: este justiţia justiţiară? Pe mine, un simplu cetăţean, mă convinge, din ce în ce mai mult, că NU PREA!

De câteva săptămâni am pe desktop poza de mai jos. Nu pentru că sunt narcisistă, sau mai ştiu eu cum, ci pentru că-mi inspiră un amalgam de stări: libertate, echilibru, încredere, fermitate. I like it! :D Desigur, alături de coleguţii mei: Patricia Rusu şi Costin Moraru .

S-au încheiat zilele aniversare ale Piteștiului, zile în care tot omu' a mâncat, a băut și s-a distrat. Ultima zi de petrecere

Nu sunt Nostradamus, dar, cu toate acestea, ştiu ce se va întâmpla în perioada următoare în urbea lalelelor. "Previziunea" mea se trage din precedente, iar diferenţa dintre această ipoteză şi catrenele mai-sus-numitului este că prima, expusă clar şi la obiect, se va adeveri. Aşadar: Cum va arăta Piteştiul peste câţiva ani? Ca un Bucureşti în miniatură. Plin de blocuri, case, parcări, hypermarketuri, betoane, pavele, cu un aer irespirabil. În aceste condiţii, oamenii vor fi din ce în ce mai bolnavi, mai stresaţi, mai descumpăniţi. Cred că nu mai are rost să spun că speranţa de viaţă va scădea îngrijorător. Pădurea Trivale va deveni "Cartierul rezidenţial Trivale" (ceva gen Pipera), parcurile naturale (deja pe cale de dispariţie) vor fi "îngropate" în plastic. Peste tot va plana o arhitectură "de termopan" sfidătoare şi macabră. Piteştenii vor fugi ori de câte ori vor avea ocazia spre oazele îndepărtate de civilizaţie. Când se vor întoarce, oraşul

În ultimii ani, din ce în ce mai des se promovează pomenile. La Piteşti, cel puţin, nu e sezon ca Pendiuc să nu dea ouă, mici, bere şi lumea să nu se îmbulzească. Am văzut ceva asemănător la Vanghelie (doar face parte din marea şi fericita "familie roşie"). Mi-e scârbă. Azi, de Sfinţii Constantin şi Elena, protectorii oraşului, s-a oficiat o slujbă Te Deum , după care a început nebunia: toată lumea s-a bulucit pe Pendiuc să ia ouă şi cozonac. Oameni de toate vârstele, de diferite ranguri sociale. N-a mai contat. Erau toţi acolo o apă şi-un pământ, şi edilul printre ei, fericit şi împlinit. Parcă în momentul ăla mi-a dat cineva o palmă. Cum îmi permit eu ca într-un asemenea oraş, cu asemenea concetăţeni, să visez la o... locuinţă socială, spre exemplu? Mi-ajunge o fântână muzicală leneşă, care "prestează" doar în campanii şi în preajma unor evenimente. E!, prea multe pretenţii şi pe mine de la o civilizaţie "pomenizată", în care unii locuitori încă nu s-au

Filarmonica Pitești împlinește doi ani. Aniversarea nu va trece neobservată. Așa că joi, la 19.00, la Casa Sindicatelor, va fi un concert extraordinar în care va răsuna faimoasa vioară Stradivarius (poate nu știți, unii dintre voi, dar Alexandru Tomescu este angajat al Filarmonicii). Iată ce veți putea asculta, așadar, mâine-seară: Doi ani de filarmonica Din păcate, eu nu pot ajunge că sunt la serviciu până la 21.30. Dar simțiți-vă voi bine. Argeș TV e partener al evenimentului.

Mă întreb cum ar fi să fim nemuritori. Să nu mai stăm cu grija că ziua de mâine ne poate aduce moartea. Ce simplu ar fi totul, ce jejer, fără stres... şi fără durere. Mă simt aiurea când văd că oameni care mi-au marcat viaţa şi mi-au lăsat amprente de orice fel se duc pentru totdeauna. Nu-i voi mai vedea, vor rămâne decât nişte amintiri din ce în ce mai vagi. E trist că trebuie să uităm oameni! E trist că suntem obligaţi să-i pierdem! E trist că suntem muritori! Îmi place viaţa şi vreau s-o păstrez aşa, cu oameni cu tot, la nesfârşit. Pot, Doamne!, poooot?

Da! Şi v-o dezvălui şi vouă, pentru că aşa sunt eu solidară :P Un week-end petrecut la ţară, la iarbă verde, în mijlocul naturii este tratamentul împotriva stresului şi a nebuniei urbane. Aşa că zilele astea am mers la Mălureni, o zonă deluroasă superbă, cu peisaje inedite, unde m-am relaxat total. Mi-am luat o pătură, m-am dus în mijlocul grădinii şi... am stat. Am răsfoit o enciclopedie cu locuri superbe din lume, am inspirat aer proaspăt cu iz de salcâmi. Tot acolo mi-am dat seama că fericirea stă în lucruri simple, nimicuri de care ne îndepărtăm din ce în ce mai mult, fără să ne dăm seama.

Trecu și Eurovisionul. Anul acesta a fost prima ediție în care nu m-a interesat ce loc ocupă România. Și asta pentru că norvegienii m-au cucerit întrutotul. Am ținut cu ei, la fel cum în anii trecuți țineam cu românii. Cred că am perseverat. Subiectivitatea nu mă mai caracterizează, și asta nu poate decât să mă bucure. Show-ul Elenei Gheorghe nu mi-a plăcut, cu sinceritate vă spun că dacă aș fi fost un străinez nu aș fi votat această prestație. Ce să mai spun, se pare că românii n-au scăpat de mania asta de a vota ceva pentru că "așa trebuie". Instinctul de turmă domină, așa încât s-au grăbit cu toții să dea sms-uri pentru moldoveni (melodia acestora, pur comercială, nu m-a atras deloc) - asta din ciclul: "na-ți-o ție, dă-mi-o mie", că și reciproca e valabilă. Fraților, chiar așa suntem de penibili? În altă ordine de idei, fără circ, fără scălâmbăieli și bași de te doare stomacul, piesa Norvegiei, una foarte frumoasă și cu o scenografie simplă, dar de efect, a câști

Asta ajungem să spunem toți când vedem cum ridicolul este văzut ca firesc și nesimțirea ridicată la rang de sfințenie. Ce S.U.A? România a ajuns țara tuturor posibilităților! Adică doar aici criminalii sunt liberi, violatorii așijderea, în timp ce alții, care nu reprezintă nici pe departe un pericol, stau "la răcoare". Tot în spațiul carpato-danubiano-pontic, elevii se droghează, în unele cămine țiganii intră peste cei cazați acolo și nimeni nu are ce să le facă. Asta e țara cu pensionari și tineri veșnic nemulțumiți, cu joburi plătite cu minimum pe economie pe cartea de muncă, țara în care toți sesizează că lucrurile nu-s normale, dar nimeni nu ia nicio măsură. Și asta pentru că cei pe care îi votăm ajung acolo unde vor și ce fac? Dau legi pe care mâine le anulează, mint ca să fie bine văzuți, iar când vine momentul să-și respecte promisiunile dau din colț în colț. În România sistemul de învățământ se modifică în fiecare an! Justiția se schimbă de la o zi la alta! Ca să apuc

Când am auzit, nu mi-a venit a crede. Jean Dumitrașcu, un om pe care îl respect de când îl știu, nu mai este director al Centrului Cultural Pitești. Legea care interzice cumulul de funcții a fost cea care l-a pus pe Domnul Emblemă al instituției de mai sus să se decidă asupra uneia dintre marile lui iubiri. Și a ales să rămână alături de pruncul căruia s-a luptat din răsputeri să-i dea viață: Filarmonica Pitești. Într-un fel mă bucur pentru el. Va avea acum timp să zăbovească mai mult asupra propriei vieți, pe care a cam ignorat-o dedicându-se trup și suflet activităților culturale. Sper ca de acum înainte, când mă oprește pe stradă să-mi spună ce mai face, să nu mai fie grăbit, obosit, stresat, gâfâind după atâta alergătură. Pentru că dacă ar fi să-l pictez, așa ar apărea: cu fața stoarsă de vlagă, dar foarte activă, ținând între degetele mâinii drepte luleaua, iar în cealaltă parte un dosar... Știu că în adâncul sufletului îndură cu greu această schimbare. Și n-ar avea cum să n-o fa

Catedrala regala O să avem biserici și catedrale la tot pasul. Asta în timp ce adăposturile pentru oamenii străzii și cantinele pentru săraci se lasă așteptate. Cât om mai avea de îndurat până ce totul va fi luat pe îndelete, de jos în sus, ca să dea randament? Până una-alta, cerșetorii vor avea un motiv în plus să zăbovească pe la porțile Monastirii Argeșului. Poate preacuvioșii ce vor veni să se închine în viitoarea Catedrală, vor face o milostenie și cu ei...

Ieri am văzut minichioşcuri la care se distribuie gratuit " Adevărul de Seară ". Ştiam că va apărea acest cotidian, cunoşteam în parte cine e echipa. Am oprit imediat în staţia de autobuz de la Davila şi mi-am luat ziarul. L-am răsfoit, am citit şi... mi-a plăcut. Cred că nu mai are rost să spun că macheta aerisită, uşor de parcurs, de bun gust (nu kitschy, cum se mai practică pe la noi prin giudeţ) m-a cucerit... până la urmă "Adevărul" e "Adevărul", orice s-ar spune. Felicitări echipei şi multă baftă! A, şi încă ceva! Aş vrea să citesc mai multe informaţii din Argeş acolo. I'll be watching you! :D

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare, care vor avea loc pe 7 iunie. Acu' să vezi şi să nu crezi: păruieli, răfuieli, minciuni, promisiuni, materiale promoţionale... ietc, ietc (cum ar spune un fost profesor de-al meu). Vezi aici, măcar pentru simpla informare, care sunt candidaţii şi cu ce se laudă. Mă întreb dacă a mai rămas alegător în ţara asta căruia să nu-i provoace greaţă doar simplul concept de "campanie electorală". Că eu doar auzind această sintagmă îmi închipui nişte pomeni, cu mici, bere, muzică populară, brelocuri cu mutre hlizite şi pupături cu babe şi copii. Bleah!

Azi, la 17.00, voi merge la Muzeul Judeţean, unde vor rula zeci de filme de foarte scurt metraj (adică nu depăşesc 3 minute fiecare). Am mai fost de două ori până acum şi mi-au plăcut tare mult ideile şi modul original cum acestea au fost expuse. La sfârşit, spectatorii sunt invitaţi să voteze filmuleţele care le-au lăsat cea mai bună impresie. De abia aştept! Vă invit şi pe voi. Intrarea e liberă :D

Ce făceam anul trecut pe vremea asta? Aveam emoţii. Nu ştiam cum va prinde atâta muncă, îmi era teamă de modul cum Argeş tv ar putea fi perceput de public. De ce? Pentru că era prima zi de emisie, după câteva săptămâni de traininguri şi stres. Au trecut de atunci 365 de zile... timp în care am mai crescut şi noi, echipa, şi ea, televiziunea. Nu suntem perfecţi, dar ne place să credem că perseverăm, odată cu experienţa şi cu noile provocări. Am făcut parte din această echipă încă de la început. Nu ştiam cu ce se mănâncă televiziunea (nici cu ce se bea) înainte de a ajunge aici, dar am învăţat ca orice om care este pasionat de ceva şi se ambiţionează să facă totul ca la carte. Iubesc Argeş TV, îmi plac oamenii care muncesc aici, sunt tineri, isteţi, cu perspectivă. Am trăit experienţe inedite şi interesante şi ăsta nu e decât începutul. În concluzie, bilanţul meu anual este unul pozitiv. La mulţi ani tuturor colegilor, la mulţi ani tuturor argeşenilor (şi nu numai, poate) care urmăresc a

Poză luată de aici , după ce am primit linkul de la Patris .

Mi-am luat bicicletă. Mă plimb în timpul liber, nu singură, așa de nebună, ci alături de monsieurul meu - care, apropos, obosește mai repede ca mine. Despre viața de biciclist de Pitești nu vă scriu acum, pentru că e un subiect care trebuie tratat mai pe larg, nici cu claxoanele disperate ale bizonilor nu vreau să vă încarc. Vreau doar să vă descriu bucuria simplă de a merge pe bicicletă, de a inspira aerul de Pitești (pe care îți place să-l crezi curat și proaspăt), de a pedala cu pletele în vânt. E o senzație pe care n-o mai încercasem de ani buni, dar care m-a încântat în acest weekend. Te simți atât de liber gonind prin parcuri sau pe străzi!... Uiți de toți și de toate, și e atât de bine!... Ce să spun, sunt fermecată de noua mea jucărie și am fost plăcut surprinsă să văd zilele astea o mulțime de tineri cu aceeași pasiune.